Jose Mourinho (56 de ani) a venit de nici două luni la Tottenham, însă jurnaliștii de la The Sun scriu că portughezul a pierdut deja vestiarul.

După spusele jurnaliștilor englezi, fotbaliștii experimentați din lot consideră că metodele de pregătire ale acestuia sunt „învechite”.

„Antrenamentele pun mult accent pe mingile lungi, o singură atingere a mingii și aruncări de la margine, ceea ce e privit drept metodă specifică ligilor inferioare. Mulți jucători cred că regresează după ce au lucrat anterior cu Mauricio Pochettino, care era inovator și popular”, scrie publicația engleză.
Tottenham a ajuns la al patrulea meci fără victorie în campionatul Angliei, iar în trei dintre acestea nu a reușit nici să marcheze.

 

Articolul precedentDinamo, la finalul cantonamentului! Florin Prunea trage concluziile: „Depindem de acest lucru”
Articolul următorNinsori slabe în această dimineață