„Balul oierilor” a revenit în prima zi a anului, la Vaideeni.
Tradiția acestui bal, vechi de peste 100 de ani, este păstrată pentru a duce mai departe obiceiurile păstorești, au declarat autoritățile locale.
În 2019 balul a fost precedat de un spectacol oferit localnicilor de Primăria Vaideeni.
Le- au fost alături și “Fluierașii” (ce aparțin Ansamblului Folcloric “Miorița” al Căminului Cultural din Vaideeni), care au interpretat cântece ciobăneşti tradiţionale.
Pe 1 ianuarie „Fluieraşii” au împlinit 70 de ani de la prima reprezentaţie.
Și tot conform tradiției, tinerii din Vaideeni folosesc aceste obiceiuri și pentru a-şi căuta perechea.
Vaideeni Vâlcea este și locul în care a luat ființă Asociația Culturală Moștenitorii ai cărei inițiatori și- au propus să descopere, alături de români și nu numai, lumea satului de odinioară, cu tradiții și obiceiuri…”cu rost”.
Prima atestare documentară a satului Vaideeni datează din secolul al XVI-lea, când este menționată sub numele de Vai de Ei. Comunitatea a luat naștere în urma venirii din Ardeal a unor familii de oieri, în principal din Mărginimea Sibiului, pe motivul oprimarii religioase (catolicizare forțată).
Vaideeni reprezintă o zonă de interferență între zona etnografică a Olteniei de sub Munte si zona etnografică Mărginimea Sibiului, care și-a pus puternic amprenta asupra graiului, portului și tradiției pastorale.