Un vâlcean a fost surprins conducând fără permis în Baia Mare.

Pe 1 mai polițiștii din Baia Mare au surprins în trafic un autoturism care a fost înregistrat cu aparatul radar având o viteză de 116 km/h.          

Autoturismul circula pe strada Europa, pe un sector de drum unde limita legală de viteză este de 70 km/h.

Conducătorul auto nu a respectat semnalul regulamentar de oprire, respectiv, sistemele acustice și luminoase aflate în funcțiune pe autospeciala de poliție și a continuat deplasarea, fiind necesară urmărirea acestuia până în curtea unui imobil unde a abandonat autoturismul, a trecut peste un gard din beton și a fugit, a anunțat poliția din Baia Mare.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că la volan s-a aflat un bărbat de 33 de ani din Vâlcea.

Polițiștii au stabilit faptul că bărbatul nu avea nici permis de conducere, pentru nici o categorie de vehicule și nici nu a posedat vreodată.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

Sursa: Realitatea de Valcea

Articolul precedentSituațiile halucinante se țin lanț în cazul Euroins. Fondul de Garantare a Asiguraților funcționează ca un lichidator!
Articolul următorCirculație rutieră afectată în urma unui transport agabaritic