Celebrăm 104 ani de la Marea Unire. În contextul evenimentelor prilejuite de Ziua Națională a României, a celorlalte activități culturale, sportive, desfășurate în județul Vâlcea, în aceste zile, cât și a minivacanței, instituțiile abilitate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au luat o serie de măsuri pentru a spori siguranța cetățenilor, anunța Prefectura Vâlcea.

Joi 1 Decembrie, manifestarea dedicată Zilei Naționale a României, debuteaza cu ceremonia militară va avea loc la Monumentul Independenţei din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Programul manifestărilor:

1. Întâlnirea prefectului judeţului Vâlcea şi a comandantului garnizoanei Râmnicu Vâlcea cu oficialităţile, pe platoul din faţa Instituţiei prefectului: 09.45 – 09.50;
2. Deplasarea oficialităţilor spre monument: 09.50 – 09.58;
3. Primirea onorului militar, salutul drapelului de luptă de către prefectul judeţului Vâlcea și comandantul garnizoanei la Statuia Independenţei: 09.58 – 10.00;
4. Intonarea Imnului Naţional al României: 10.02 – 10.05;
5. Prezentarea semnificaţiei ceremoniei şi a invitaţilor: 10.05 – 10.10;
6. Oficierea serviciului religios: 10.10 – 10.20;
7. Prezentarea alocuţiunilor: Primarul Municipiului Rm. Vâlcea; Preşedintele Consiliului Județean Vâlcea; Prefectul judeţului Vâlcea: 10.20 – 10.35;
8. Festivitatea de depunere de coroane şi jerbe de flori: 10.35 – 10.50;
9. Constituirea dispozitivului pentru defilare și defilarea gărzii de onoare Str. Carol I: 10.50 – 11.00.

Sursa: Realitatea de Valcea

Articolul precedentMesajul lui Nicolae Ciucă de 1 Decembrie: Să arătăm că este cu adevărat ziua unității noastre
Articolul următorBrașovul și Satu Mare, așteptate astăzi la filmul Unirii, despre Mihai Viteazul, la Cinema One Laserplex