Înaltpreasfințitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, alături de cultură, Vâlcea și filmul românesc.

Înaltpreasfinția Sa care vorbește enoriașilor, în cuvântările rostite, despre rolul duhovnicesc, susține cu dedicare și implicare și viața istorică şi culturală, reprezentative pentru județul Vâlcea.

Imagine

Arhiepiscolul Râmnicului și soliști ai Corului „Sf. Ierarh Antim Ivireanul”, dirijat de Prof. Cristian Marian Stroe, au decis să se alăture proiectului cinematografic realizat în acest an în Județul Vâlcea: filmul despre domnitorul Mihai Viteazul, în regia Mihaelei Mihai. 

Cu o activitate cultural misionară de cântare liturgică susținută constant, corala „Sf. Ierarh Antim Ivireanul” va face parte din coloana sonoră a noii producții despre domnitorul românilor, născut și botezat în Drăgoești, Vâlcea.

Ideea nașterii sale în Drăgoești este susținută și în monografia localității, tipărită recent, în care sunt amintite documente care atesta prezența lui Patrascu Voievod (pe care Mihai îl numește tatăl său în hrisovul din București din 25 octombrie 1593) la Dragoesti, cu putin timp înainte de nașterea lui Mihai Viteazul.

Filmul, regizat de Mihaela Mihai, are în distribuție doi dintre cei mai cunoscuți și apreciați actori români, Maia Morgenstern și Denis Ștefan. 

Denis Ștefan revine astfel în filmul românesc interpretând rolul marelui voievod român.

Iar Maia Morgenstern o întruchipează de această dată pe mama domnitorului, Teodora, care a ales să fie călugăriță la mănastirea Cozia.

Înaltpreasfințitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, fin cunoscător al istoriei a ales să sprijine proiectul despre domnitorul Unirii, devenit o imagine importantă în Europa epocii sale și sursă de inspirație pentru numeroase opere literare, deopotrivă.

Dimensiunea europeană a voievodului Mihai Viteazul este evocată în noul film, care vorbește în același timp și despre nașterea si botezul domnitorului, simbol al unirii, puterii si credintei, care în calitatea sa de principe al Ardealului a instituit in Alba Iulia o Mitropolie Ortodoxa.

Moldova, Muntenia şi Transilvania unite într-un singur stat și gândul unei lumi noi, sunt subiectele principale ale producției.

Un proiect realizat în București, Vâlcea și Brașov, din care fac parte și istorici și teologi.

Alături de Maia Morgenstern și Denis Ștefan, în Drăgoești au filmat și alți binecunoscuți actori români, precum Nicodim Ungureanu, Liviu Cheloiu, Aurelian Man.

Consultanța de specialitate pentru costume  a fost oferită de una dintre cele mai apreciate scenografe ale tinerei generații, Corina Grămoșteanu.

Director de imagine este Ioan Meltzer.

Legat de Arhiepiscopia Râmnicului este și numele soției lui Mihai Viteazul, Doamna Stanca.

O piatră de mormânt ce ar aparţine doamnei Stanca, spartă în mai multe fragmente, a fost păstrată un timp la Seminarul din Râmnic, apoi în lapidariul mănăstirii Cozia. Ulterior a fost adusă la Muzeul Judeţean Vâlcea, unde se află şi astăzi.

La 4 iulie 1557 Pătrașcu Vodă se afla la „Drăgoeștii Oltului unde își petrecea vara, la fiica sa Maria, soția lui Tudor, având lângă el și sfatul domnesc…(monografie Drăgoești).

Producția prezintă si documente unice, precum  cronica în limbă germană gotică tipărită la Nürenberg prin Johann Lanszenberger, cu amănunte despre evenimentele din perioada domniei lui Mihai Viteazul.

Filmul prezintă și reconstituirea unora dintre cele ai importante momente ale vieții Voievodului Mihai.

Corul „Sf. Ierarh Antim Ivireanul”, dirijat de Prof. Cristian Marian Stroe, susține, pe lângă partiturile muzicale ale Sfântei Liturghii duminicale și alte liturghii din cursul săptămânii, diferite manifestări culturale sau susține concerte anuale cu prilejul sărbătorilor de Crăciun și Pascale.

Filmul este susținut și de Clinica Medicalma Vision, Primăria Drăgoești și câțiva antreprenori vâlceni, Restaurantul Godfather, Panvil, Arkadia Vâlcea, care au apreciat inițiativa și au dorit să facă parte ďintr- un proiect dedicat Vâlcii, prin care au ales astfel să promoveze zona și locurile istorice ale județului.

Sursa: Realitatea de Valcea

Articolul precedentCulisele puterii | Miron Mitrea, despre legătura între nivelul de educație, modul de înțelegere a democrației și rata de vaccinare
Articolul următorCulisele statului paralel – Ludovic Orban, dezvăluiri incendiare: de ce l-a protejat pe Klaus Iohannis