Dedicat ideilor și oamenilor ale căror vise au devenit realitate și din dorința de a evolua împreună alături de comunitatea din care fac parte, Vlad Ciobanu și asociația „Mișcăm Vâlcea” au organizat, primul TEDx din Râmnicu Vâlcea.

Evenimentul, ce debuta în anii 1984 ca o conferinţă ce reunea oameni din trei domenii diferite: Tehnology, Entertainment şi Design, a căpătat în timp noi valențe, adaptate la societate și nevoile acesteia.

Sâmbătă, TEDx Râmnicu Vâlcea a propus, într- o manieră elegantă, întâlnirea cu oameni deosebiți, care prin creativitatea, munca și cunoştinţele lor au ajutat sau sprijină în continuare societatea. Atât în Râmnicu Vâlcea, România, cât și în străinătate.

Imagine

Facilitând în același timp schimbul de idei prin intermediul discursurilor invitaților.

Printre invitații cu povești și realizări fascinante s- au regăsit primul speaker din Râmnicu Vâlcea, Bogdan Simion (cel mai tânăr cobzar din România), Irina Margareta Nistor sau Cezar Bulacu, inventator și cercetător.

Imagine

Acum mai mult ca oricând avem nevoie de ideile bune care să ne inspire și să ne aducă aminte că oricând putem face mai mult, spun organizatorii.

Imagine

Imagine

7 speakeri, din diverse domenii, au fost invitați la eveniment.

De la apariţia lor, în 2009, numărul evenimentelor TEDx a crescut considerabil ajungând la aproximativ 5000 în peste 1200 de oraşe ale lumii.

În spiritul ideilor care merită să se răspândească, TEDx este un program de evenimente locale, auto-organizate, care îi uneşte pe oameni pentru a împărtăşi o experienţă asemănătoare TED.

Evenimentele locale sunt marcate TEDx (x = eveniment TED organizat independent).

Imagine

Am participat ieri la unul dintre cele mai faine evenimente de pana acum, culmea e ca a fost in Ramnicu Valcea! M-am bucurat sa vad pe scena valceni care inspira, cerceteaza, dezvolta, sustin si promoveaza – idei, lucruri, idealuri, proiecte, oameni.

Orasul nostru este o pepiniera de oameni valorosi care pleaca si isi constuiesc viata si afacerile in alte parti. Daca am reusi sa facem cumva sa aducem inapoi chiar si o fractie din ei… 

Pana atunci, felicitari Vlad Ciobanu pentru determinarea de care ai dat dovada sa realizezi acest eveniment, in pofida tuturor dificultatilor. Felicitari echipei de voluntari care au lucrat pentru acest eveniment! Felicitari speakerilor ca au venit sa ne povesteasca un pic din pasiunile lor! a declarat Bogdan Popa, unul dintre membrii asociației „Mișcăm Vâlcea”

Imagine

Moderatorii evenimentului au fost Ștefania Robu, organizator TEDxCluj și TEDxYouth și Vlad Ciobanu, Președinte „Miscam Valcea” și Curator TEDx Ramnicu Valcea, doi TEDxeri pasionați de comunități, oameni și de idei mari aduse pe scene mici, așa cum ei înșiși au declarat.

Imagine

Sursa: Realitatea de Valcea

Articolul precedentMihaela Andreianu: Rezultatele finale la Evaluarea Națională
Articolul următorTrafic aglomerat pe Valea Prahovei