„Mişcăm Vâlcea” mobilizează în aceste zile vâlcenii și România pentru a veni în sprijinul cadrelor medicale și al râmnicenilor.
Au decis să ajute în primul rând medicii și personalul medical din zonele care aveau cea mai mare nevoie, în aceste zile.
Până în prezent au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, Spitalul Orăşenesc Horezu, spitalele din Mihăești, Drăgășani, Ambulanța Vâlcea, la medicii de familie din Râmnicu Vâlcea, Bujoreni Băbeni, Călimănești, Băile Govora, Berislăveşti, Dăeşti (cărora voluntarii le- au dus măşti, halate, mănuşi, viziere).
Ideea le aparține tinerilor Vlad Ciobanu, preşedintele Asociaţiei „Mişcăm Vâlcea”, consilier în Cancelaria primului ministru, Alexandru Petrescu, vicepreşedintele al Asociaţiei, designer, grafician, Bogdan Constantin Popa, antreprenor, Radu Preoteasa, Radu Popa Nedelcu, antreprenor, Denisian Ioniţă, student, Cezar Bulacu, antreprenor, Florin Cobuz.
Tinerii au declarat pentru Realitatea de Vâlcea de ce au ales să facă acest lucru și că își vor continua misiunea civică.
Bogdan Popa, consultant afaceri/membru Miscam Valcea
M-am intors in ianuarie in Râmnicu Valcea (orasul meu natal), incercand sa iau o pauza de la agitatia din Bucuresti. Din pacate nu am avut timp de relaxare, si cand am vazut ce se intampla mi-am dat seama ca orice ajutor conteaza. M-am implicat fara sa ma gandesc cum si ce voi face, pentru mine era clar numai ca vreau sa ajut. Am avut noroc cu fostul meu coleg de liceu Cezar Bulacu, pe care il urmaream pe Facebook pentru ca promova Diaspora Valceana din Sibiu, care m-a pus in legatura cu Vlad Ciobanu de la Miscam Valcea. Acolo i-am cunoscut si pe restul, iar impreuna, am inceput actiunea cu medicii de familie. Personal nu am avut nici un plan, nici o asteptare, dar lucrurile cumva s-au legat si am devenit o adevarata echipa care reuseste sa completeze, pe cat posibil, o necesitate a medicilor la nivel local. Mai este mult de munca si invatam pe parcurs cum sa lucram mai eficient. Provocarea noastra acum e sa implementam un sistem local de centralizare si raportare a nevoilor personalului medical din cabinetele individuale si nu numai. Asa vom putea ajuta si mai mult iar ONGurile locale s-ar putea coordona mai bine, la fel si alti oameni care doresc sa se implice.
Radu Popa-Nedelcu, medic, membru Mișcăm Vâlcea
Odată cu întoarcerea în orașul natal mi-am dat seama că datorez foarte mult acestei comunități și încerc să realizez cât mai multe prin organizația noastră mai ales în contextul dificil al acestei perioade. Împreună Mișcăm Vâlcea!
Ioniță Denisian / student
Este de datoria mea să mă implic, ca si cetatean. Cred în puterea exemplului si vreau sa am un impact pozitiv în comunitatea din care fac parte, mai ales în această perioadă in care avem nevoie unii de alții.
Am fondat Mișcăm Vâlcea în 2018 pentru a putea aduce în Vâlcea proiecte și evenimente cu larg impact social pozitiv deja prezente în mare parte din orașele mari și centrele universitare din România.
Noi la Mișcăm Vâlcea, în vremuri mai bune organizam primul TEDx din Râmnicu Vâlcea, țineam cursuri de dezbateri, festivaluri de film scurt și sprijineam ONG-uri de elevi să își găsească forțele și să-și cunoască drepturile. Acum, echipăm medicii și asistenții din județul Vâlcea cu viziere, mănuși, măști, halate și un pic de speranță.
În ultimele săptămâni cu toții am simțit că lumea se schimbă puternic și rapid. Autoritățile se adaptează cum pot acestei situații neprevăzute, dar în mod evident nu este de ajuns, iar societatea civilă s-a mobilizat exemplar pentru a sprijini comunitatea și cadrele medicale. Este dovadă cea mai puternică a faptului că există un sentiment puternic de comunitate în România și că în ciuda oricăror dificultăți, suntem uniți în fața provocărilor și fiecare încercăm să contribuim (…)
Sprijinul fiecăruia dintre noi contează și se adună. Toate donațiile primite sunt transformate în comenzi de noi materiale de protecție pentru medicii vâlceni.
Vlad Ciobanu, Președinte Asociația Mișcăm Vâlcea
Totul a început cu ideea de a aduce viziere transparente, reutilizabile și dezinfectabile medicilor vâlceni, din cele produse de Viziere.ro, proiect în coordonarea căruia se află și vâlceanul Florin Cobuz. Însă foarte rapid am reușit să găsim sprijin local atât prin donații individuale cât și de la antreprenori vâlceni implicați în viața comunității care ne-au ajutat să suplimentăm materialele pe care le ducem medicilor. Minet ne-a sprijinit cu măști și halate de protecție, Boromir și Cegim cu viziere, Antopack cu cutii și Mobilă-Lemn cu spații de stocare și impachetarea materialelor pentru medici. Orice sprijin contează și se adună.
Am reușit în ultima lună să donăm cu viziere de protecție la întreg personalul Serviciului Județean de Ambulanță Vâlcea, 8 secții de Spitalul Județean de Urgență, o secție din spitalul din Horezu și cu o serie mai largă de materiale de protecție către 150 de medici de familie și asisteți din Râmnicu Vâlcea, Horezu, Băbeni, Călimănești, Bujoreni și Băile Govora.
Totodată, în perioada sărbătorilor de Paști, ca urmare a unei sponsorizări generoase din partea Yves Rocher România am putut dona materiale de hidratare și îngrijire către toate cadrele medicale de gardă din toate secțiile Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, Spitalul Municipal Drăgășani, Serviciul Județean de Ambulanță și 70 de medici de familie din județ. De asemenea materialele oferite de Yves Rocher urmează să fie donate de Mișcăm Vâlcea asociației Mămici din Vâlcea și Centrului pentru Familie Vâlcea care ajung frecvent prin proiectele lor la grupuri vulnerabile.
Radu Proteasa- Antreprenor
A fost un răspuns natural, pe care noi l-am oferit societății, atunci când am observat ca exista o nevoie certa de implicare. Activam fiecare in domenii diferite, si suntem constant in legătura cu mulți oameni, iar acum, in aceste clipe grele, au fost multe voci care doreau sa ofere un ajutor celor din prima linie. Noi am fost doar vehiculul prin care acest ajutor colectiv a ajuns acolo unde este cea mai mare nevoie acum, și anume medicii din spitale, personalul de pe ambulantă sau medicii de familie.
Recenziile pe care le-am primit, precum și numeroasele interacțiuni avute in urma acțiunilor noastre, m-au făcut sa realizez ca societatea a conștientizat parca dintr-o data, ca de fapt cei care lupta acum pentru noi toti si trebuie sa ne protejeze sunt și ei tot oameni, și trebuie mai mult ca oricând sa avem grija de ei, nicidecum să-i analizam doar in virtutea meseriei pe care o fac. Eu cred ca tocmai acest lucru ne va face pe noi ca societate un pic mai buni. Unitatea creata de o cumpăna grea, așa cum este aceasta pandemie acum, poate iniția o unda de șoc in noi toti ce va conduce, sper eu, la o reașezare a valorilor noastre morale.
Cezar Bulacu – R&D Manager
Miscam Vâlcea este platforma in care ai posibilitatea sa interactionezi cu oamenii frumosi si povestile lor interesante. Este organizatia cu proiecte despre si pentru comunitatea vâlceană.
Eu m-am interesectat cu ei la Sibiu la ‘diasporă’ si de atunci, particip activ la fiecare actiune pentru că imi place si mă reprezintă proiectele prin care păstrăm viu spiritul valcean.
Sunt ferm convins că prin implicare continuă putem să “Mişcăm Vâlcea” în felul nostru… pentru oameni, pentru comunitate” pentru că “…the ones that are crazy enough to think that they change the world, are the ones who do.” S.J.
Alexandru Petrescu, motion graphic designer
Din dorința de a organiza activități pentru o comunitate mai activă, unită. De a căuta și alți oameni ce își doresc să crească în Vâlcea și nu în alte locuri. Prea mulți tineri cu potențial pleacă din zonă. Este clar o treabă pe termen lung.
Organizaţia a donat, cu sprijnul celor care li s- au alăturat și 430 pachete cu produse de îngrijire.
O parte a acestor produse urmează a fi donate şi organizaţiilor „MagiCamp” şi „Pe Stop” din Bucureşti.