„Activitatea cultural-duhovnicească şi social-misionară a episcopului Vartolomeu Stănescu al Râmnicului”, o nouă apariție editorială.
Puțin cunoscut în perioada comunistă, datorită pensionării sale forțate și stabilirii domiciliului forțat la Mănăstirea Bistrița, ilustrul episcop Vartolomeu Stănescu al Râmnicului a captat în istoriografia recentă atenția unor istorici care i-au recunoscut și afirmat activitatea cultural-misionară și socială desfășurată în cadrul Bisericii Ortodoxe Române și, în special, rolul de „promotor al creștinismului social în România interbelică”. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, s- a publicat volumul Activitatea cultural-duhovnicească şi social-misionară a episcopului Vartolomeu Stănescu al Râmnicului, volum ce reunește comunicările simpozionului organizat de Arhiepiscopia Râmnicului și Secretariatul de Stat pentru Culte.
„Episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului, prin activitatea sa excepțională atât în domeniul cultural cât și social-filantropic și misionar, nu poate să nu fie situat în această mare pleiadă a marilor ierarhi ai Eparhiei Olteniei de sub Munte, care au contribuit pe deplin la dezvoltarea culturii naţionale și implicit la întărirea conștiinței de neam a românilor.
Astfel, aşezarea pe scaunul episcopal, ca locotenent în 1920, apoi ca eparhiot în 1921, a episcopului Vartolomeu Stănescu Băcăuanul a fost providențială pentru Eparhia Râmnicului.
Absolvent al Seminarului şi Facultăţii de Teologie din Bucureşti, absolvind cursurile de doctor în Sociologie la Sorbona, fără însă a-și susține teza, Vartolomeu Stănescu venea cu o bogată experinţă administrativă, dobândită în diferitele funcţii pe care le ocupase, dar şi cu experienţa didactică în calitate de profesor la disciplina Noul Testament, la Facultatea de Teologie din Bucureşti.
Ierarhul luminat, în calitate de membru al Sfântului Sinod, fusese referent al diverselor acte şi comunicate asupra cărora Biserica Ortodoxă Română îşi exprimase în mod oficial opiniile. Relaţiile Bisericii Ortodoxe Române cu celelalte Biserici creştine referitoare la problemele doctrinare şi canonice impuneau o nouă abordare, întrucât după Primul Război Mondial tot mai multe societăţi şi asociaţii ecumenice îşi manifestau interesul de a iniţia noi consfătuiri
şi dezbateri în legătură cu rolul Bisericii în păstrarea păcii, dar mai ales a condiţiilor în care aceasta își putea reface unitatea.
O grijă aparte a purtat ierarhul Vartolomeu celor pe care-i păstorea în Eparhia Râmnicului Noului Severin. Încă de la numirea sa ca locotenent de episcop, a fost preocupat de îmbunătăţirea stării materiale şi culturale a preoţilor şi credincioşilor, motiv pentru care a înfiinţat Societatea Renaşterea, societate recunoscută de către stat în mai 1923. Prin această societate dădea naştere unui sistem centralizat de misionarism, sistem ce-şi avea reprezentanţi atât din rândul credincioşilor – la nivelul parohiei, dar şi a clerului – în special în structurile de conducere”, Arhiepiscopul Râmnicului (Arhiepiscopia Râmnicului)
