Vreme frumoasă în vestul, centrul și nordul țării astăzi, cu temperaturi mai ridicate decât în ziua precedentă.
Vreme în general frumoasă astăzi, se va încălzi față de ziua anterioară în vest, centru și nord.
La orele amiezii, la nivelul întregii țări se vor înregistra temperaturi în jurul celor normale pentru această dată. Cerul va fi mai mult senin, exceptând regiunile din jumătatea estică, unde pe parcursul zilei vor fi unele înnorări.
Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări temporare mai ales în partea a doua a intervalului, în sudul Banatului și în vestul Carpaților Meridionali.
Temperaturile maxime se vor încadra între 14 și 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 și 12 grade, mai coborâte, spre -3 grade în estul Transilvaniei, unde se va forma brumă.
Și la munte vreme însorită, valorile termice vor crește ușor față de ziua anterioară în majoritatea masivelor. Cerul va fi variabil ziua și mai mult senin noaptea, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în partea a doua a intervalului, în Munții Banatului și în vestul Carpaților Meridionali.