Vremea se schimbă astăzi în jumatatea de sud a ţarii, unde devine mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă, anunță Realitatea.NET.

In restul tarii, maximele vor fi apropiate de normalul momentului. 

La această oră, la nivelul intregii tari, temperaturile se încadrează între 11 şi 20 de grade.

Cer variabil, înnorari temporare în regiunile sud-vestice, pe arii restrânse ploi, astăzi.

Maximele scad accentuat, în toată țara. 

În Carpaţii Meridionali, la altitudini mari, vor fi precipitaţii mixte. 

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificari temporare la munte, în sudul, estul, local si în vestul tarii.

Marți vremea se va menține ușor mai rece pentru această dată, în sudul și estul tarii, iar in rest va fi apropiată de normal.

Maximele vor fi cuprinse între 11 și 19 grade, în conditii de cer variabil, cu unele înnorări în sud-vest, unde insa nu va ploua, decat izolat, slab si trecător. 

În Carpații Meridionali, la altitudini mari, inca vor mai fi posibile precipitații mixte. Vântul va avea intensificări temporare, pe parcursul zilei, în majoritatea regiunilor, dar mai ales în sud-vest și pe crestele muntilor. Dimineață, izolat in nord, centru și nord-est se va produce brumă.

In Bucuresti, maine, tot mai rece decat normalul datei, in plus nici dimineata nu va mai fi calda, 4…6 grade, in zori -in centrul orasului, la periferie, mai putine- 16-17, la amiaza, in conditii de cer variabil. Vantul va sufla în general moderat peste zi, apoi spre seara se va mai domoli.

Miercuri, temperaturile vor ajunge în jurul celor normale, în majoritatea regiunilor. Cerul va fi variabil, vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona de munte, precum si în estul și sud-estul tarii. Temperaturile maxime, comparabile cu cele de marti, vor fi cuprinse între 11 și 19 grade. Dimineață, pe suprafețe mici din nord, centru și nord-est, se va produce din nou brumă.

In Bucuresti, miercuri, cer variabil, vânt slab și moderat, 3-5 grade, in zori (in oras, la periferie, mai rece, spre 1 grad Celsius), iar la amiaza, 17-18 grade.

 

Articolul precedentTineri certcetați de poliție la Râmnicu Vâlcea
Articolul următorPe lângă marea sărbătoare a Sfintelor Paști, astăzi îl prăznuim și pe Zaheu, vameşul