Ziua dramaturgiei românești, celebrată începând cu anul 2019, pe 13 noiembrie.

Ziua reprezintă data la care avea loc premiera spectacolului „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale (la 13 noiembrie 1884).

Proiectul legislativ privind instituirea acestei zile a fost iniţiat de deputatul Varujan Vosganian şi de senatorul Ion Hadârcă, ce au propus, în expunerea de motive postată pe site-ul www.cdep.ro, ca la această dată să fie sărbătorită „creaţia dramaturgică românească”, având în vedere că „peste ani, comedia lui Caragiale (n. red. „O scrisoare pierdută”) a devenit cea mai cunoscută piesă din întreg repertoriul dramaturgiei naţionale”.

Propunerea legislativă a fost adoptată de Senat la 18 februarie 2019 şi de Camera Deputaţilor la 10 aprilie 2019, iar la 7 mai 2019, preşedintele Klaus Iohannis a semnat Decretul privind promulgarea Legii pentru instituirea acestei zile.

Potrivit Legii 96/2019, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Institutul Cultural Român, autorităţile publice de cultură şi instituţiile din sistemul de învăţământ pot organiza evenimente dedicate acestei zile, iar autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini material sau logistic organizarea şi desfăşurarea evenimentelor.

Spectacolul „O scrisoare pierdută” a fost montat și pe scena teatrului Ariel din Ramnicu Valcea, in regia Doinei Migleczi, in cadrul integralei Caragiale.

Teatrul vâlcean este singurul teatru din România in care au fost jucate toate comediile scrise de dramaturgul roman.

Articolul precedentTrafic restricționat astazi in zonele Calimanesti și Caineni
Articolul următorConcert caritabil în Râmnicu Vâlcea