Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea, partener direct cu Europe Direct Vâlcea, susține creșterea calității educației prin lansarea, la nivel județean, la Biblioteca Județeană Antim Ivireanu din municipiul Rm. Vâlcea, a programului de activități Erasmus Days și Ziua Învăţării Nonformale 2018.

2018 este un an important pentru mobilizarea societății civile și a celor implicați în educație și formare în Europa și în programele de activitități Erasmus Day și Ziua Învățării Nonformale .

Succesul primei ediții Erasmus Days din 2017 (650 de evenimente, 11 țări, 324 de orașe și 52 de milioane de persoane la care s-a ajuns prin intermediul mijloacelor de comunicare sociale) a condus la reprogramarea acestui festival european care reunește și se adresează nu numai participanților la programul Erasmus+ ci și tuturor celorlalți actori interesați de mobilitatea internațională și de cetățenia europeană.

La Biblioteca Județeană Antim Ivireanu din municipiul Rm. Vâlcea, profesorii metodiști și responsabili de cercuri pedagogice proiecte educaționale vor participa la activități de formare pentru a deveni, pe bază de voluntariat, formatori în tehnici de predare centrate pe dezvoltarea învățării nonformale, pentru elevii din învățământul vâlcean.

Articolul precedentVâlcenii au luat cu asalt casa de bilete a Salii Sporturilor
Articolul următorZiua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor