8 polițiști vâlceni vor fi prezenți în Argeș la Serviciul Permise pentru a- i ajuta pe colegii lor.
Sâmbătă,19 februarie, polițiștii vor merge în Argeș pentru a ajuta ca timpul de așteptare pentru testarea șoferilor să fie scurtat.
Numărul examinatorilor va fi 13, în teren, la proba de traseu.
„Măsura a fost luată ca să reducem timpul de așteptare pentru testare. Facem demersuri și pentru alte măsuri care au același scop, reducerea perioadei de programare în vederea susținerii probei practice pentru obținerea permisului de conducere. Le vom anunța pe măsură ce se vor materializa”, a declarat prefectul Radu Perianu în acest context.