In județul Valcea a avut loc decernarea premiilor acordate de Fundația „Niște Țărani”, in prezența scriitorului Dinu Săraru.

Ceremonia a avut loc la Biserica din Viorești – Slătioara, un monument istoric ce a fost ridicat în anii 1781, renumita și pentru celebra “Friză a potrcașilor”.

Au fost acordate distincții pentru mai multe secțiuni: artă plastică, artă teatrală, poezie, jurnalism, publicistică, istorie și critică literară, management în administrația publică local-rurală, investiții eficiente în mediul rural.

O secțiune aparte a fost dedicată performanțelor remarcabile ale studenților proveniți din școala țărănească.

Marele premiu al Fundației “NIȘTE ȚĂRANI” a fost acordat, în acest an, academicianului Ilie Bădescu, pentru întreaga sa activitate desfășurată în slujba societății rurale românești.

La manifestări au fost prezenti alături de Dinu Săraru, initiatorul acestei Fundații, prefectul județului Vâlcea, Marin Florian, președintele de onoare al Fundatiei, IPS Varsanufie, președintele fundației, g-ral lt.(rez) Olimpiodor Antonescu, primarul localității Slătioara, Cristian Romcescu, oameni de cultură din Vâlcea si din țara.

Evenimentul a fost încheiat print- un discurs al scriitorului Dinu Săraru despre respectarea valorilor naționale și demnitate.

Articolul precedentSe va opri furnizarea apei potabile in centrul Râmnicului
Articolul următorUn nou stareț la Mănăstirea Cozia