Campanie pentru strângere de fonduri pentru Biserica de lemn din Urși, județul Vâlcea!
Este nevoie de încă 12 000 de euro pentru lăcașul monument istoric, sumă necesară pentru finalizarea integrală a acțiunii de restaurare a frescei și remontarea mobilierului.
Campania internațională a debutat sub sloganul „Give so history can live!”
Fundaţia Pro Patrimonio, inițiatoarea acțiunii, înființată în anii 2000, derulează o serie de proiecte care au ca misiune principală conservarea, salvarea și reactivarea patrimoniului cultural, cu precădere arhitectural.
Biserica de lemn din satul Urși (comuna Popești, jud. Vâlcea, sec. XVIII) face parte din proiectul “60 de biserici de lemn”, desfăşurat de Fundaţie.
Majoritatea acestora se află în stare gravă de degradare structurală și artistică.
Biserica din Urși, cu hramul Buna Vestire și Sf. Arhanghel Mihail, a fost construită în perioada 1757-1784. După incendiul din 1838 biserica a fost reparată și pictată în 1843.
Din 1913 în sat a fost construită o nouă biserică de zidărie, cea din lemn fiind abandonată.
Ultima reparație a avut loc în 1943.
Restaurarea ei a început la 12 iunie 2010, ca urmare a prăbușirii bolții peste altar, cu o intervenție de urgență inițiată de Ordinul Arhitecților din România și finanțată de Fundația Pro Patrimonio.
Ansamblul bisericilor de lemn din Nordul Olteniei (Gorj și Vâlcea) și Sudul Transilvaniei (Hunedoara și Sibiu) constituie un peisaj cultural de excepție, cu care se identifică comunitățile locale, subliniază organizatorii campaniei.