APIA efectuează plata ajutorului de stat pentru motorina – trimestrul II, anul 2019
Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură, prin Centrele Județene, aduce la cunoștința opiniei publice că a început plata ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină utilizată în agricultură, aferent perioadei 01.04 – 30.06.2019 (trimestrul II/2019).
Ajutorul de stat se acordă în conformitate cu prevederile HG nr.1174/2014 și OMADR nr.1727/2015, precum şi a formularisticii necesare aplicării schemei de ajutor pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, respectiv Hotărârea nr. 713/02.10.2019 şi Ordinul MADR nr. 501/07.10.2019.
Suma plătită este de 102.599.740 lei (reprezentând 52,67% din valoarea totală de 194.767.889 lei) pentru un număr de 17.703 beneficiari și o cantitate de motorină de 54.116.690,999 litri (din 102.730.950,503 litri).
La nivelul Agenției de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul judeţean Vâlcea suma ce urmează a fi decontată pentru plata ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, aferent perioadei 01.04 – 30.06.2019 (trimestrul II/2019), va fi de 541.974 lei pentru un număr de 358 beneficiari și o cantitate de motorină de 285.864,206 litri.
Valoarea accizei la motorină pentru anul 2019 este de 1,8959 lei/litru.
Cantitățile de motorină pentru trimestrul II/2019, care beneficiază de ajutor de stat și sunt aprobate prin Ordinul Ministrului nr.501/07.10.2019, se regăsesc prezentate mai jos:
Nr.
Crt. |
Specificare | Cantități de motorină
(litri) |
Valoarea ajutorului de stat rotunjit, fără subdiviziuni (lei) |
1. | Sectorul vegetal | 48.549.035,187 | 92.044.065,00 |
2. | Sectorul zootehnic | 5.257.546,158 | 9.967.734,00 |
3. | Sector îmbunătățiri funciare | 310.109,654 | 587.941,00 |
Total | 54.116.690,999 | 102.599.740,00 |