Actrița de origine vâlceană Maria Buză iși sărbătorește astăzi ziua de naștere.
S-a născut în București în familia unui croitor originar din Horezu, județul Vâlcea.
A absolvit „Academia de Teatru și Film” din București, clasa profesorului Gelu Colceag.
Așa cum a declarat, Mariei Buză i-a plăcut să se exprime prin muzică și dans încă din adolescență.
„Să nu vă gândiți că-mi închipuiam vreodată că am să învăț cântece populare și că am să urc pe scenă alături de un taraf. Nici nu îndrăzneam să visez. Eu nu știam decât o strofă-două din cântece.”
Își dorea să ajungă balerină dar a devenit actriță și cântăreață, îndrumată de prietena ei, Lia Bugnar.
„La admiterea la facultate, la proba muzicală, când a fost să aleg și eu un cântecel, mi-am dat seama că nu știu niciunul cu text complet. Și o prietenă zice: -Tu știi o strofă din 《Mai ții minte măi, dragă Mărie》, o strofă din 《Cine iubește și lasă》, dar știi ceva și din Whitney Houston și din Mariah Carey. Facem așa: dai dintr-una-ntr-alta.-Și am făcut un colaj pornind de la ceea ce știam eu. Și le-am legat într-un mod foarte interesant. Ceva de genul: „Cine iubește și lasă, Dumnezeu să-i dea pedeapsă/ Târâișul șarpelui și pasul gândaculuiiiiiiiuuuuu Uuu, will allways love youuuu. Momentul acesta i-a surprins plăcut pe cei din comisie. Când am intrat în facultate, eram deja cunoscută pentru asta…”, a declarat artista.
Făcând parte din anul 1995 până în anul 2000 din grupul „Vouă”, în perioada 1997 – 1998 merge în turnee în Canada și SUA, alături de componenții grupului.
După absolvirea facultății este angajată în 1998 la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București și debutează cu rolul Smărăndiței în piesa „O batistă în Dunăre”, de D. R. Popescu, în regia lui Ion Cojar.
În același an lansează albumul muzical Fluturi galbeni.