Parohia Călimănești II a fost gazda unei activități educaționale la care au participat 65 de cadre didactice și elevi din 4 țări europene. 

Manifestarea face parte dintr-un proiect coordonat de Școala Gimnazială Șerban Vodă Cantacuzino din Călimănești.

În perioada 1 noiembrie 2019 – 31 octombrie 2021, Școala Gimnazială Șerban Vodă Cantacuzino din orașul vâlcean implementează un proiect educațional, care are scopul de a dezvolta actul educațional, prin transferul şi implementarea de practici inovatoare, precum şi implementarea de iniţiative comune cu scopul promovării, cooperării, ȋnvăţării reciproce şi schimbului de experienţă la nivel european.

În acest sens, una dintre activități s-a desfășurat la biserica Parohiei Călimănești II.

„Datorită implementării «Proiectului de parteneriat strategic pentru implementarea schimbului de bune practici în domeniul școlar Friends of earth», am fost onorați să fim gazda uneia dintre activitățile incluse în acest proiect. Astfel, la biserica parohială am primit 30 de cadre didactice și 35 de elevi din patru țări europene, și anume Ungaria, Portugalia, Letonia și Turcia. Acest lucru a fost posibil ca urmare a desfășurării Parteneriatului educațional încheiat între Parohia Călimănești II, Școala Gimnazială Șerban Vodă Cantacuzino și Primăria orașului Călimănești”, a precizat preotul paroh Petre Iulian Lixandra. 

Articolul precedentPNL Vâlcea, la 30 de ani
Articolul următorBărbat căutat de autoritățile franceze, găsit de polițiștii din Olt