Polițiștii de investigații criminale, din cadrul Poliției Municipiului Drăgășani, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani, efectuează cercetări într-o cauză penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. 

La data de 19 noiembrie, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență, cu privire la faptul că, pe timpul nopții, persoane necunoscute au pătruns într-un locaș de cult din municipiu, de unde au sustras suma de 3700 de lei și o motocoasă.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. 

În urma verificărilor și cercetărilor efectuate polițiștii au identificat un bărbat de 41 de ani, din județul Maramureș, bănuit de comiterea faptei. 

În urma probatoriului administrat a fost dispusă reținerea bărbatului pe 24 de ore, iar la data de 20 noiembrie, acesta a fost prezentat instanței de judecată, împotriva bărbatului luându-se măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, acesta fiind încarcerat la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat parțial.

 

Articolul precedentActiune a politistilor pe linia comertului cu animale vii
Articolul următorPolitistii valceni au actionat pe linie rutiera !