CIECH Soda România susține orice soluție durabilă pentru comunitatea locală și întreaga economie, se arată într-un comunicat de presă dat publicității.
Referitor la întâlnirea de joi, 26 septembrie, dintre Consiliul Județean, CET Govora și reprezentanți ai Chimcomplex, CIECH Soda România își declară din nou sprijinul pentru proiectul unei centrale noi, foarte eficientă energetic.
Cu toate că nu a fost invitată la discuții, compania crede în rolul său important pe care îl poate avea în acest proiect, având în vedere că este un mare consumator de abur industrial, acesta reprezentând totodată baza de funcționare a unei centrale în cogenerare.
Este cel mai eficient mod de a produce energie, cu cel mai scăzut impact asupra mediului înconjurător.
Înainte de a intra în stand-by, CIECH Soda România a achiziționat aproape 60% din energia termică produsă de CET Govora.
“Credem într-un proiect comun care să fie benefic pentru comunitatea locală, pentru mediul de afaceri, pentru întreaga platformă chimică de la Râmnicu Vâlcea. În repetate rânduri, am atras atenția asupra necesității unei noi centrale, mai eficientă, în regiune.
Este o problemă care dăinuie de ani de zile, dar care și-ar putea găsi rezolvarea. Noi am spus și până acum că luăm în calcul mai multe opțiuni în ce privește viitorul investițiilor CIECH în România. Cea mai bună rămâne, desigur, posibilitatea unui proiect derulat împreună cu toți partenerii locali”, a declarat Witold Urbanowski, directorul general al CIECH Soda România.
CIECH Soda România este singurul producător de sodă calcinată din țară și unul dintre cei mai importanți jucători din industrie la nivel regional.
Fabrica din România este dependentă de aburul industrial de la CET Govora, unicul său furnizor, motiv pentru care orice soluție de viitor privind realizarea unei noi centrale vizează și operațiunile CIECH Soda România.
“Celelalte fabrici ale grupului au și propria sursă de abur, știm ce presupune, avem know-how. Am luat în considerare un astfel de proiect și la Vâlcea, însă desigur că vrem să găsim cea mai bună variantă, care să fie benefică pentru toți cei implicați. Varianta unui proiect comun ar putea ajuta întreaga platformă industrială și am putea astfel să asigurăm viitorul întregii comunități”, a completat reprezentantul companiei.
Reamintim faptul că, începând cu 18 septembrie, CIECH Soda România a fost nevoită să oprească activitatea și să intre în stand-by, după ce alimentarea cu abur industrial a fabricii a fost suspendată în urma denunțării unilaterale a contractului de către unicul său furnizor, CET Govora.
O centrală nouă, foarte eficientă, reprezintă nu doar asigurarea în continuare a unei surse de energie, ci și aprovizionarea operatorilor cu aburul necesar desfășurării activității la parametri optimi și la un cost corect.
După cum a informat în mai multe rânduri, CIECH, unul dintre cei mai mari investitori polonezi din România, nu-și poate continua activitatea la unitatea sa de la Râmnicu Vâlcea în condițiile solicitate de CET Govora, după denunțarea contractului.
Prețul pentru aburul industrial, inițial cu 135% mai mare față de 2018 și care rămâne unul mai mult decât dublu și după ultimele oferte, ar adânci și mai mult pierderile pe care compania le înregistrează în România.
CIECH a înregistrat deja pierderi totale de peste 500 milioane lei în România, de când a preluat Uzinele Sodice Govora, în 2006.
Cu toate că în ultimii ani a reușit să recupereze din pierderile anterioare, după o restructurare profundă, dar și investiții în creșterea capacităților, majorările consecutive ale prețului aburului au afectat sustenabilitatea companiei.
Întregul profit pe 2018 a fost înghițit de cheltuielile cu aburul din primele 3 luni ale lui 2019, motiv pentru care a urmat o nouă reducere de personal în acest an.