Continuă controalele privind folosirea grăsimilor hidrogenate.
Verificările au început pe 21 ianuarie în toate municipiile reşedinţă de judeţ.

Este verificată denumirea produselor alimentare comercializate, în raport cu înscrisurile de compoziţie din sistemul de etichetare.

Până în prezent au fost aplicate sancţiuni contravenţionale cu amendă în valoare totală de 1.274.800 lei.

Au fost verificate peste 500 de unităţi comerciale în Bucureşti şi în 30 de judeţe: Vâlcea, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Galaţi, Vrancea, Vaslui, Argeş, Teleorman, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Bacău, Neamţ, Iaşi, Suceava, Botoşani, Alba, Sibiu, Mureş, Harghita, Braşov, Covasna.

Ministerul Agriculturii anunța la începutul lunii Februarie faptul că, în urma controalelor care au vizat magazine şi unităţi de producţie din Bucureşti şi din alte 12 muncipii, s-a constatat că 40% dintre acestea utilizează în procesul de fabricaţie specialităţi pe bază de grăsimi hidrogenate şi informează eronat consumatorii prin sistemul de etichetare că utilizează produse obţinute din lapte:

„Au fost verificate 180 de unităţi (din care 85 patiserii, 17 Cofetării – laboratoare cofetărie, 47 pizzerii, 15 restaurante/catering, 11 unităţi de Fast Food, 5 magazine alimentare). Controalele s-au desfăşurat în Bucureşti şi in municipiile reşedinţă de judeţ precum Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Galaţi, Vrancea, Vaslui. Dintre acestea 73 de unităţi, reprezentând un procent de 40,5%, utilizează în procesul de fabricaţie specialităţi pe bază de grăsimi hidrogenate şi informează eronat consumatorii prin sistemul de etichetare că utilizează produse obţinute din lapte (brânză, caşcaval, unt, etc.)”.

Articolul precedentPrimul spectacol folcloric din Județul Vâlcea: „Sărbătoarea primăverii”, în anii 1986
Articolul următorZiua Protecției Civile, sărbătorită și la Vâlcea !