Cula Greceanu de la Măldăreşti a fost redeschisă vizitatorilor. Timp de zece zile accesul turiștilor nu a fost posibil.

Decizia a venit după ce Consiliul Județean a anunțat ca nu poate plăti suma de 5.000 de lei, chiria lunară către moștenitori.

După zece zile în care accesul nu a fost posibil, turiștii interesați pot vizita din nou Complexul Muzeal.

Vicepreședintele Consiliului Județean Adrian Bușu a declarat că plata va fi reluată după aprobarea bugetului pentru acest an, probabil în luna martie.

Complexul conține două Cule: Greceanu și Duca. Cula Duca a fost donată statului român, în timp ce Cula Greceanu a fost restituită urmașilor proprietarilor.

Anterior reprezentanții Consiliului Județean Vâlcea au negociat cu proprietarii achitarea unei chirii lunare în cuantum de 5000 lei pentru a păstra cula integrată în complexul muzeal. A existat și o încercare de cumpărare a Culei. S-au alocat 10 miliarde lei vechi. Prețul a fost însă considerat mic de către urmașii familiei Greceanu. În măsură să cumpere Cula cu drept de preemțiune era Ministerul Culturii și Identității Naționale.

„S- a întârziat cu răspunsul, din păcate. Ne-a pus și pe noi în dificultate, speram ca ministerul să o achiziționeze și să ne- o dea în administrare. Nu am mai avut sursele necesare de a plăti chiria. Mai mult, au apărut și alte persoane care pretind că sunt moștenitori și s-a iscat un litigiu juridic. Este o procedură în derulare.”

Domnia sa a subliniat faptul că va fi accesat un proiect european de 5 milioane de euro pentru reabilitarea Culei Duca și a Casei Memoriale Duca.

Acest lucru nu va fi posibil și pentru Cula Greceanu, aflată intr- o stare sensibilă.

„Proprietarii actuali trebuie să înţelegă că în maximum doi ani, Cula Greceanu se va confrunta cu grave probleme de infrastructură. Pânza freatică s-a ridicat afectând clădirea şi probabil că va începe şi un atac asupra infrastructurii lemnoase”, declara vicepreședintele Consiliului Județean încă de anul trecut.

Cula Greceanu este cea mai veche culă din România și a fost construită în timpul domniei lui Mihai Viteazul.

În ultimii 50 de ani a funcționat ca muzeu.

Zona a folosit drept locație pentru pelicule celebre precum: „Drumul Oaselor”, „Trandafirul Galben”, „Iancu Jianu” sau „Aferim”.

 

Articolul precedentNici Vâlcea nu a fost ocolită de gripă. Ministerul Sănătății a declarat epidemie de gripă în România
Articolul următorAjutoare pentru cei nevoiași oferite de Parohia Valea Bisericii-Orlești