Ministeul Sănătăţii a declarat, în mod oficial, epidemie de gripă în România. Ministrul Sorina Pintea a anunţat astăzi că se constată faptul că există o evoluţie epidemică a gripei, înregistrându-se a treia săptămână cu cazuri peste estimări.

În Vâlcea au fost diagnosticate 17 cazuri de gripă. 13 pacienți au avut nevoie de îngrijiri medicale, în spital.

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Vâlcea anunță că la nivelul județului s-au mai înregistrat și 1.226 de cazuri de infecții respiratorii și pneumonii.

În aceste condiții, atât la nivelul Spitalului Județean Vâlcea, cât și în unitățile de învățământ din județ s-au luat măsuri de prevenire a îmbolnăvirii cu gripă sau cu alte boli respiratorii.

Grupa de vârstă cea mai afectată a fost cea de 15-49 de ani.

Până în prezent nu există școli închise în județ.

 

Articolul precedentVeteranii de război își pot primi biletele de transport gratuite
Articolul următorCula Greceanu de la Măldăreşti a fost redeschisă vizitatorilor, anunță Vicepreședintele CJ