Comisia specială, constituită la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, pentru înfiinţarea unei secţii exterioare a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea în oraşul Bălceşti, s-a întrunit din nou.

Cu această ocazie, s-au făcut primele estimări ale bugetului şi ale structurii de personal, urmând ca, până vineri, 1 februarie 2019, Direcţia de Sănătate Publică să prezinte planul de amenajare şi schiţele spaţiului pe care Primăria Oraşului Bălceşti trebuie să îl amenajeze, pe cheltuiala sa, aşa cum s-a angajat primarul localităţii şi cum prevede legislaţia în domeniu.

„Vom avea, în Oraşul Bălceşti, o secţie exterioară a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, pe care o vom dezvolta, în timp, prin înfiinţarea şi a altor servicii medicale.

Deocamdată, vom începe cu o secţie de recuperare medicală şi fizio-terapie şi o componentă de gardă medicală de urgenţă, la domiciliu, absolut necesară pentru rezolvarea urgenţelor medicale, date fiind distanţele foarte mari dintre Oraşul Bălceşti şi cele mai apropiate spitale la care pot apela cetăţenii lui, în cazurile în care au nevoie urgentă de asistenţă medicală.

Ne-am propus să rezolvăm această problemă a cetăţenilor din zona Bălceşti, fiindcă ne preocupă sănătatea lor, şi facem tot ce ţine de noi pentru a urgenta aceste demersuri.” – a declalart Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

 

Articolul precedentCampania de informare continuă la Călimănești
Articolul următor„Sala-tezaur” a Mănăstirii Cozia, cea mai veche realizare ce datează din secolul al XIV-lea