Consiliul Judeţean Vâlcea va reabilita şi moderniza prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, drumul judeţean 677 A – Creţeni – Amărăşti – Glăvile – Pesceana – Şirineasa, km 0+000 – 35+020.
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, s-a deplasat în teren, pentru a semna alături de constructorul care a câştigat licitaţia, contractul de lucrări (proiectare şi execuţie) şi pentru a preda amplasamentul lucrărilor pentru acest obiectiv de investiţii.
Contractul de lucrări (proiectare şi execuţie) are o valoare totală de 74.602.860 lei (inclusiv TVA), din care: 494.522,35 lei (inclusiv TVA) pentru proiectare şi asistenţă tehnică şi 74.108.337,65 lei (inclusiv TVA) pentru execuţie.
Durata contractului este de 32 de luni, din care 2 luni sunt prevăzute pentru proiectare şi 30 de luni pentru execuţia lucrărilor.
„Astăzi am semnat un nou contract de lucrări, deosebit de important, pentru reabilitarea Drumului Judeţean 677A – Creţeni – Amărăşti – Glăvile – Pesceana – Şirineasa, un drum cu o lungime de peste 35 de km, care porneşte din localitatea Suteşti, din DN 67B, traversează comunele Creţeni, Amărăşti, Glăvile, Pesceana şi Şirineasa, având punct final în DJ 677F, pe raza comunei Şirineasa.
Noua investiţie, în valoare totală de 74.602.860 lei, inclusiv TVA, presupune reabilitarea drumului pe întreaga sa lungime de 35,220 km; realizarea a 38,850 km şanţuri şi 9.940 m rigole; consolidarea sau reabilitarea a 7 poduri şi 70 de podeţe existente; construirea a 86 podeţe tubulare noi şi 626 podeţe de acces la proprietăţi, lucrări de punere în siguranţă a drumului, precum şi alte lucrări necesare pentru asigurarea unui trafic fluent şi în siguranţă.
Mă bucur că începem anul cu dreptul, cum se spune în popor, şi că mai bifăm o realizare pe lista proiectelor de investiţii pe care ni le-am propus pentru modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii rutiere a judeţului nostru”.
Constantin Rădulescu, preşedinte Consiliul Judeţean Vâlcea.