Culoare, muzica, emoții si noi proiecte la început de an școlar la Colegiul Național “Matei Basarab”, prima școala europeană din Județul Valcea.
Elevii au participat alături de dascălii lor la ceremonia dedicată începerii cursurilor.
Evenimentul, coordonat de directorul Colegiului Alina Vețeleanu, a avut loc in prezența primarului Mircia Gutau, inspectorului școlar general Andra Bică, reprezentantilor prefecturii, poliției și jandarmeriei Valcea.
Cu acest prilej directorul Alina Vețeleanu a anunțat și faptul ca din acest an cursurile vor începe la ora 8 00. Pana in prezent sălile claselor se deschideau la ora 8 30.
Colegiul Național de Informatică “Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea este prima unitate de învățământ din județul Valcea care a primit recent titlul de “Școală Europeană” din partea Ministerului Învățământului.
Colegiul s-a clasat pe locul 8, dintre cele 61 de scoli desemnate ca urmare a implicării în proiectele europene.
Timp de trei ani, liceul valcean se poate bucura de acest privilegiu si va avea prioritate în cazul aplicării pentru noi proiecte europene.