Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin intermediul Serviciului EURES din cadrul agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, promovează oferta unui angajator din Spania – SUREXPORT, de 800 locuri de muncă (dintre care 400 locuri pentru femei şi 400 de locuri pentru cupluri), pentru munca sezonieră în agricultură pentru recoltarea căpşunilor, campania 2019 (nu se solicită experiență).
Durata contractului de muncă în Spania este de aproximativ 3 luni, data estimată de angajare fiind 15 februarie 2019. Timpul de lucru este de 6,5 ore efectiv lucrate/zi, 40 de ore şi 15 min/săptămână împărţite în 6 zile, ziua de odihnă nu este neapărat duminica.
Salariul oferit este de 40,43 euro brut/zi, plătibil la două săptămâni prin transfer bancar. Contribuţiile datorate sunt: (IRPF=impozit) = 2% impozit, asigurare medicală = 113 euro/lună. Perioada de probă este de 15 zile.
Cazarea este oferită de către angajator contra unei sume de 1,6 euro/zi (plata utilităților).
Angajatorul plăteşte transportul către Spania, contravaloarea acestuia urmând a fi recuperată din salariile pe care le va primi angajatul.
Întoarcerea în România (la terminarea contractului) este suportată de angajator, transportul dus-întors fiind organizat de angajator printr-o firmă de transport.
Persoanele care doresc să aplice pentru unul din aceste locuri de muncă trebuie să se adreseze consilierului EURES din cadrul AJOFM Vâlcea din Rm.Vâlcea, strada Dacia, nr. 8, tel. 0350.419.715.
Dosarul pentru inregistrarea in baza de date va contine urmatoarele acte: cererea tip (se completeaza la sediul agentiei), copie act identitate, CV, adeverinta medicala „apt pentru munca”.
Preselectia solicitantilor care doresc sa ocupe un loc de munca la acest angajator va fi facuta de catre consilierii EURES, iar CV-urile selectate vor fi trimise la angajator pentru selecția propriu-zisa.
Termen limită pentru aplicare: 01.02.2019.