Lucrările efectuate pentru lărgirea carosabilului în zona Complexului ”Nord” din orașul Râmnicu Vâlcea au fost încheiate.
Acestea au presupus și realizarea unei benzi de acces spre dreapta din strada Rapsodiei în strada Matei Basarab şi de schimbare a trecerilor de pietoni.
Decizia a fost luată pentru a elimina ambuteiajele din această intersecţie, au declarat autoritățile locale.
În zonă au avut loc și lucrări la blocurile R1 şi R2. Acestea au presupus reabilitarea scărilor de acces spre Piaţa Nord, amenajarea de trotuare şi sisteme de preluare a apelor pluviale.
Intervenții au avut loc și pe strada Henri Coandă, porţiunea din dreptul pieţei agro-alimentare.
Sursa: Realitatea de Valcea