Prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă, a participat, joi, alături de ministrul Economiei, Florin Marian Spătaru, la o întâlnire cu membrii MEDEF (Mouvement des Entreprises de France), condusă de președintele organizației, Roux de Bezieux Geoffroy.

Cu ocazia întâlnirii a fost discutată componenta economică a Parteneriatului Strategic dintre Republica Franceză și România și importanța acesteia în dezvoltarea relațiilor bilaterale. Participanții au analizat prioritățile economice ale țării – infrastructura, investițiile în capacități energetice, digitalizarea, educația și redresarea sectoarelor cheie, domeniile de investiții, precum și oportunitățile oferite de PNRR.

Reprezentanții MEDEF, organizație care reunește peste 75 la sută dintre companiile din Franța, au transmis dorința de investi în economia României, în domenii care să genereze dezvoltare și noi locuri de muncă.

Alinierea perspectivelor de consolidare a cooperării pentru companiile franceze din România a fost un alt subiect abordat.

Cu privire la măsurile luate pentru atragerea investițiilor străine și punctual la aprecierea acordată investițiilor franceze în proiecte românești, premierul Nicolae Ciucă a declarat: “Suntem în permanență preocupați de crearea unui climat investițional şi de afaceri cât mai atrăgător în România. Apreciez prezența semnificativă a investitorilor francezi în țara noastră și le mulțumesc pentru contribuția substanțială la dezvoltarea economiei locale. Guvernul a alocat pentru investiții un buget de 18 miliarde de euro în acest an. Împreună cu cele 80 de miliarde de euro, bani europeni alocați pentru următorii ani, aceste resurse sunt esențiale pentru proiecte de infrastructură, digitalizare, energie verde, educație și susținerea rezilienței economiei României. Desigur, reprezintă și importante oportunități pentru mediul de afaceri din țară și partenerii europeni”.

 

Prim-ministrul a evidențiat oportunitățile pe care le poate oferi România ca viitor membru al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Cei 38 de membri, dintre care 23 sunt europeni, sunt state dezvoltate, care dețin peste 70% din producția și comerțul globale și 90% din nivelul mondial al investițiilor străine directe. Pe de altă parte, evoluția economică a României arată că, în cei 15 ani ca stat membru al UE, Produsul Intern Brut al României s-a triplat, iar PIB-ul pe cap de locuitor a crescut de patru ori. Responsabilitățile și beneficiile generate de consolidarea profilului nostru în UE și perspectiva aderării la Schengen, Euro și OCDE generează o perspectivă de creștere economică și de consolidare a strategiei financiar-bugetare.

Printre sectoarele din industrie identificate ca având potențial semnificativ sunt industria microelectronică, pentru care Ministerul Economiei pregătește proiecte în valoare de 500 de milioane de euro prin PNRR – această investiție sprijinind demersul UE de a deveni un exportator net de semiconductori, dezvoltarea relațiilor în domeniile industriale și tehnologice între cele două țări prin crearea unui mediu favorabil dezvoltării economiei circulare, pentru  utilizarea de noi tehnologii cu scopul reducerii emisiilor de dioxid de carbon.

În contextul investițiilor în industria circuitelor integrate și industria microelectronicii s-a discutat despre crearea premiselor pentru participarea companiilor românești din industria microelectronică la obiectivele europene de dezvoltare a ecosistemului european prin PNRR, facilitând  participarea României la un proiect de anvergură, ce reunește peste 100 de companii din toată Europa.

Participanții au evidențiat importanța investițiilor în domenii precum energia nucleară, protecția civilă, proiecte de mediu, infrastructură și alte domenii de interes. Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat valoarea adăugată  pe care dezvoltarea parteneriatelor dintre investitorii francezi și companiile din România  o poate reprezenta pentru ecosistemul de afaceri la nivel național.

De asemenea, s-a discutat și despre beneficiile reciproce pe care le-ar putea avea o cooperare economică strânsă în ceea ce privește modernizarea infrastructurii de transport, precum și în ceea ce privește combaterea poluării aerului în aglomerările urbane și posibilele soluții în vederea accelerării digitalizării, se mai arată în comunicatul de presă transmis de Guvernul României.


Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentActrița teatrului Alexandru Davila din Pitești, Iulia Dumitru, sărbătorește astăzi o zi specială
Articolul următorProgramele Rabla se amână: când pot românii să își dea la schimb mașinile vechi