Primarul Râmnicului Mircia Gutău şi viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu au fost prezenți astăzi în două din zonele vâlcene în care s- au efectuat noi lucrari, solicitate de localnici.

Prima dintre acestea a presupus lucrări de stabilizare cu 280 de gabioane pe o lungime de 300 metri, la intrarea Stăncioiului din Goranu, de-a lungul pârâului cu acelaşi nume, realizarea unui podeţ din beton, precum şi amenajarea a 100 m de drum în pantă abruptă (montare borduri, realizarea de rigolă carosată şi betonare) şi a 80 metri de rigolă, toate având drept scop eliminarea problemelor cauzate de precipitaţiile abundente şi facilitarea accesului la proprietăţi.

Primarul Gutău a anunţat că în perioada următoare se are în vedere şi asfaltarea drumului astfel stabilizat, precum și alte lucrări similare menite să elimine problemele specifice acestei zone deluroase.

Cea de-a doua lucrare a presupus realizarea unui canal colector din beton şi a unor podeţe de acces la proprietăţile de pe strada Dumitru Zăgănescu din Copăcelu, investiţie demarată, ca şi precedenta, la solicitările locuitorilor care se confruntau, de zeci de ani, cu probleme serioase la fiecare ploaie.

Cu această ocazie a fost anunțată și realizarea sistemului de canalizare pe străzile adiacente; Tică Ştefănescu şi Andrei Mureşanu.

Articolul precedentAventuri culinare în Vatra lui Bălcescu
Articolul următorIstoricul Florin Epure: Zilele Europene ale Patrimoniului, Vâlcea, rol mobilizator în procesul identităţii europene