Polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Brezoi, Vâlcea au fost sesizaţi telefonic de către un doctor cu privire la faptul că, la o unitate spitalicească s-a prezentat o femeie de 37 de ani, căreia i s-a stabilit diagnosticul de „retracţie de placentă”, fiind trimisă în regim de urgenţă la o unitate spitalicească din judet unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, constatându-se starea de lăuzie.

În lipsa nou-născutului au fost efectuate verificări pe raza oraşului Brezoi, stabilindu-se că femeia locuieşte singură, fără forme legale, într-un apartament, care aparţine concubinului său, plecat la muncă în străinătate.

S-a pătruns în apartament, iar în baie, sub mai multe obiecte de vestimentație a fost descoperit un recipient din plastic, tip găleată, iar în interiorul recipientului a fost descoperit cadavrul unui nou născut de sex masculin.

In cauză s-a constituit dosar de cercetare penală, continuându-se cercetările sub îndrumarea procuroului de caz, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere ori vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă, faptă prev. și ped. de art. 200 alin 1 din CP , urmând a se da soluţie procedurală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi.

Articolul precedentSCM Rm Valcea vrea revansa cu Buducnost Podgorica !
Articolul următorÎnaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, prezent la slujba Reginei-Mamă, Elena a României