Pelerinaje de Florii în Râmnicu Vâlcea, Drăgășani și Horezu.

Sâmbătă, 20 aprilie și duminică, 21 aprilie în Râmnicu Vâlcea, Drăgășani și Horezu vor avea loc pelerinajele de Florii.

Astfel, clericii și credincioșii de la parohiile Protopopiatului Râmnicu-Vâlcea și Protopopiatului Călimănești vor participa sâmbătă, 20 aprilie, în ajunul praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, la pelerinajul care va avea loc în municipiul Râmnicu-Vâlcea.

Procesiunea va începe de la Biserica Înălțarea Domnului – Ostroveni (ora 17 00), după săvârșirea slujbei Vecerniei (ora 15 00) și a binecuvântării ramurilor de salcie de către Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, care vor fi împărțite pelerinilor.

De la această biserică, procesiunea va avea loc pe traseul: Bulevardul Tineretului – str. Luceafărului –str. Dacia (cu oprire la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul) – Bulevardul Calea lui Traian (cu oprire la Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva și Biserica Toți Sfinții) – Aleea Castanilor – str. Carol I – Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Ierarh Nicolae din Râmnicu-Vâlcea.

În Protopopiatul Drăgășani, clericii și credincioșii sunt așteptați în dimineața zilei de sâmbătă, 20 aprilie, la Pelerinajul de Florii, care va începe de la ora 10:30, de la biserica Parohiei Sfântul Gheorghe – Izvoranu din municipiul Drăgășani.

Procesiunea este precedată de săvârșirea Sfintei Liturghii (ora 9:00), precum și de rânduiala binecuvântării ramurilor de salcie de către Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, pe care preoții și organizatorii le vor împărți pelerinilor.

Procesiunea va avea loc pe traseul: str. Trandafirilor – str. Tudor Vladimirescu – str. Decebal – Piața Pandurilor (Primăria Municipiului Drăgășani) – str. Traian – str. Profesor Nicoliță Sanda – str. Bisericii.

În Protopopiatul Horezu, clericii și credincioșii vor participa la Pelerinajul de Florii care va avea loc duminică, 21 aprilie, ora 12 00, de la biserica Parohiei Târg Horezu, cu hramul Nașterea Maicii Domnului din municipiul Horezu. Pelerinajul este precedat de săvârșirea Sfintei Liturghii (ora 10 00).

După rostirea rugăciunii de binecuvântare a ramurilor de salcie de către Chiriarhul Râmnicului și împărțirea lor pelerinilor, procesiunea se va desfășura pe următorul itinerariu: Sfânta Cruce așezată în fața Primăriei orașului Horezu – statuia Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu (amplasată în fața Liceului Constantin Brâncoveanu) – Biserica Intrarea în biserică a Maicii Domnului.

La finalul fiecărei procesiuni, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie va săvârși rânduiala sfințirii icoanelor praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, prin stropire cu apă sfințită, și va rosti rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor, urmată de cuvântul de învățătură, anunță biroul de presă al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Articolul precedentO nouă ediție a simpozionului național „Sport pentru toți, sănătate pentru toți”
Articolul următorȘedință ordinară a Colegiului Prefectural Vâlcea