Artistul vâlcean Viorel Trandafir continuă pregătirile pentru o nouă expoziție.

Recent, inspirat de tehnica marilor pictori, a decis crearea de noi lucrări urmând aceste direcții.

În 2018 drăgășeneanul a revenit în atenția publicului cu o expozitie de pictură, „Sinergii Cromatice”.

Lucrările au fost expuse la Biblioteca Județeana “Antim Ivireanul”.

“Mi- am propus sa dezvălui astfel o parte din universul creativ imaginar introducand privitorul in dimensiunile poetice ale sufletului” a declarat Viorel Trandafir pentru Realitatea de Vâlcea.

Aflat intr- o continua cautare a stilurilor, o continua cautare a unui eu interior pierdut candva demult, osciland intre realism si hiperrealism in tehnici de pensula sau de cutit, zugravid in tonuri inchise ungherele cele mai adanci ale sufletului, pictorul expune pe pânză emotii, expresii ale simtamintelor launtrice sau peisaje citadine din epocile de alta data.

Lucrările sale au mai fost expuse in Ramnicu Valcea si cu prilejul altor expozitii organizate de Centrul pentru conservarea si promovarea culturii traditionale valcene.

Picturile sale sunt apreciate si vandute foarte bine atât in țara cât și in strainatate.

Chiar daca arta este in general un domeniu in care satisfactiile financiare sunt de ordin redus, Viorel povesteste incantat ca majoritatea lucrarilor expuse sunt deja vandute cu mult timp inainte de a face parte din vernisaje.

In 2014 Viorel Trandafir a lansat volumul “Alecsander”, o incursiune în lumea romanului modern.

O carte care vorbeste despre mitul iubirii interzise, al iubirii care cere sacrificiul suprem, intr- o lume aristocrata, cu povesti savuroase si pline de suspans.

Picturile prezentate publicului vâlcean au fost expuse ulterior intr- o expozite itineranta in Craiova si Vidin, Bulgaria.

 

Articolul precedentBărbat dispărut la Prundeni, Vâlcea !
Articolul următorRețineri în cazul a 16 membri ai unei grupări care se ocupau cu activități din domeniul pescuitului