30 de autorităţi ale administraţiei publice locale din România – 4 consilii judeţene, 6 municipii, 6 oraşe şi 14 comune – au fost premiate astăzi cu „Eticheta Europeană pentru Excelenţă în Buna Guvernare” la Palatul Victoria, în cadrul unui eveniment organizat de către Secretariatul General al Guvernului, în parteneriat cu Consiliul Europei, iniţiator al proiectului.

Primarul din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a primit în numele Municipalității Râmnicului Eticheta ELoGE pentru excelență în guvernarea locală.

La invitația Guvernului României prin Secretariatul General, primarul Mircia Gutău a participat joi, 11 mai, la București, la ceremonia de acordare a Etichetei Europene pentru Excelență în Buna Guvernare (ELoGE – European Label of Governance Excellence) – premiu instituit de către Consiliul Europei pentru a evidenția autoritățile administrației publice locale care implementează cu succes cele 12 principii ale bunei guvernări democratice locale: 

1. Participarea, reprezentarea și desfășurarea corectă a alegerilor; 
2. Receptivitate; 
3. Eficiență și eficacitate; 
4. Deschidere și transparență; 
5. Statul de drept; 
6. Comportament etic; 
7. Competențe și abilități; 
8. Inovare și deschidere pentru schimbare; 
9. Dezvoltarea durabilă și orientarea pe termen lung; 
10. Management financiar solid; 
11. Drepturile omului, diversitate culturală și coeziune socială;
12. Responsabilitate. 

„Evaluarea administrațiilor locale participante s-a făcut în baza unui instrumentar foarte precis pus la dispoziție de Comisia Europeană și aplicat de Comisia Națională de Evaluare (din care fac parte reprezentanți ai unor instituții precum Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Consiliul Național al Rectorilor, Institutul Național de Administrație, Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România, Asociația Municipiilor din România, Asociația Orașelor din România și Asociația Comunelor din România)” anunță Primăria Râmnicului.

 

Sursa: Realitatea de Valcea

Articolul precedentAnca Alexandrescu: „CNA a decis suspendarea emisiei Realitatea PLUS pentru 10 minute din cauza plângerilor făcute de Grindeanu și Burduja” – Mobilizare uriașă pentru LIBERTATEA PRESEI
Articolul următorAlertă! Circulați prudent! Motociclist la spital după ce a intrat în coliziune cu o mașină într-o intersecție