Primul dintre cele şapte centre regionale ale Agenţiei Naţionale a Zonei Montane a fost lansat în județul Vâlcea.

Centrul va avea sediul în comuna Vaideeni şi se adresează judeţelor Vâlcea, Sibiu şi Argeş.

În fiecare dintre judeţe va exista câte un oficiu de dezvoltare a zonelor vizate.

Centrul din Vâlcea a fost lansat de directorul instituţiei, Dănuț Gâțan şi consilierul ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Tiberiu Ştef.

„Venim cu o nouă abordare privind dezvoltarea teritorială montană. Nu ne suprapunem exact dezvoltării regionale cu care suntem obişnuiţi, ci venim cu o abordare a politicii de dezvoltare la nivel de masiv montan.

Legea muntelui face cumva o împărţire a principalelor masive din România pe grupe.

La aceste masive venim cu aceste centre regionale şi cu oficiile de dezvoltare”, a declarat directorul ANZM, Dănuţ Gîţan.

Agenţia Naţională a Zonei Montane a fost înfiinţată în ianuarie 2019, în urma restructurării Agenţiei Zonei Montane.

Articolul precedentDenisa Matei reușește să unească vâlcenii in noua campanie socială
Articolul următorRestricții temporare de circulație, astăzi, pe DN 7