Stagiunea proaspat incheiata la Teatrul „Anton Pann” din Ramnicu Valcea a fost una de exceptie, potrivit unui comunicat de presa dat publicitatii de catre institutia de cultura aflata in subordinea Consiliului Judetean Valcea.

Șase premiere la Teatrul „Anton Pann” au fost scoase la rampă în această stagiune, dintre care una la nivel național și trei spectacole pentru copii.

“Constelaţii” de Nick Payne, regia și scenografia Botoș Balint; „Visele lui Hamlet” un spectacol monodramă cu și de Florin Beciu după textul scris de Nina Mazur și „Fata din mașinărie„ de Stef Smith, regia Boda Norbert, premieră națională.

Spectacole pentru copii:  “Rățușca cea urâtă” după Andersen: scenariul si regia – Valentin Ligi, „Ursul pacalit de vulpe” – după Ion Creangă, scenariul si regia – Valentin Ligi și „Magazinul fermecat” – după „Magazinul cu Jucarii” al lui Al. T. Popescu.

În avanpremieră, la închiderea stagiunii și în aplauzele spectactorilor, reprezentația spectacolului „Un dușman al poporului” de Henrik Ibsen în regia lui Adrian Roman s-a bucurat de un binemeritat succes.

Stagiunea 2017-2018 a fost marcată și de participarea mai multor producţii ale Teatrului Anton Pann la importante festivaluri naționale și internaționale:

Festivalul Internațional de Teatru de la Turda și la Festivalul AmFiTeatru 10 de la Botoșani unde a fost prezentat spectacol realizat de Adrian Roman și Tavi Costin „Toate lucrurile minunate”;

Festivalul Particles #3 de la  Arad -“Constelații” de Nick Payne regia Botoș Balint;

Festivalul Internațional de Teatru de Monodramă BGMOT 2018, Gabrovo, Bulgaria- “Visele lui Hamlet” de Nina Mazur. La acest festival spectacolul realizat și interpretat de Florin Beciu, a obținut Premiul pentru regie și scenografie.

Și spectacolele pentru copii din această stagiune au fost invitate în cadrul unor festivaluri, ele făcând o impresie foarte bună, diplomele și aplauzele publicului confirmând acest aspect.

Acesta sunt: Festivalul de Teatru pentru Copii Așchiuță de la Pitești -“Ursul păcălit de vulpe”; „

Festivalul de Teatru pentru copii ”festKids” Caracal – Magazinul fermecat” „Curcubeul Poveștilor”;

Festivalul Național de Comedie de la Caracal -„Rătușca cea urată”;

Festivalul Interenațional de Teatru pentru Copii și Tineret Cărăbuș de la Brăila – Căsuța Prietenilor și „Rătușca cea urată”

De asemenea, în această stagiune au fost reluate câteva dintre spectacolele de succes:

„Nerium Park”, piesă scrisă de dramaturgul spaniol Josep Maria Miró, regia Tudor Lucanu; “YEN” de Anna Jordan, regia Adrian Roman; „Toate lucrurile minunate” de Duncan Mcmillan, spectacol realizat de Adrian Roman și Tavi Costin; “TNT” un spectacol de improvizaţie exploziv realizat de Mihaela Sîrbu și „Vermine Radiante” de Philip Ridley, regia Botoș Balint.

Una dintre importantele acțiuni ale teatrului care a marcat  anul 2017  și stagiunea 2017-2018 rămâne fără îndoială prezența dramaturgului spaniol Josep Maria Miró la  Teatrul Anton Pann.

La reprezentația piesei sale „Nerium Park”, eveniment care a avut loc în zilele de 21 și 22 octombrie, spectacol pus în premieră națională de Teatrul Anton Pann, alaturi de el au mai fost prezenți: Luminița Voina Răuț, traducătoarea textului  și regizorul spectacolului, Tudor Lucanu.

Întâlnirea cu cei trei rămâne semnificativă, un moment istoric în istoria teatrului prin faptul că mai rar se întâlnesc la o reprezentație atăt dramaturgul, traducătorul cât și regizorul.  P

Semnificative rămân și celelalte acțiuni ale teatrului semnate în parteneriat cu alte instituții sau acțiuni pe care le-a găzduit Teatrul Anton Pann: spectacolul “FAMILII” de Eugen Jebeleanu, prezentat de Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu și Concertul Maria Răducanu & Maxim Belciug.

Și în sfârșit, după bucuria primului proiect câștigat la nivel national de  către Teatrul Anton Pann în anul CENTENARULUI, vestea care a venit în luna august prin care un al doilea proiect de anvergură a primit finanțare din partea Ministerul Culturii și Identității Naționale i-a făcut să spere la mai bine și la faptul că munca lor este apreciată așa cum se cuvine.

Primul proiect, o coproducție a patru teatre din regiunile istorice ale României, este în așa fel gândit încât să ofere continuitate și în anul 2019 prin includerea în Portofoliu cultural asociat Președenției României, a Consiliului Uniunii Europene precum și unor turneee internaționale organizate prin Institutul Cultural Român.

Cel de al doilea proiect intitulat “1918/2018 CENTENARUL VĂZUT DE GENERAȚIA Y” va investiga prin mijloace specific teatrului documentar, raportarea și perspectiva tinerilor din această generație asupra Marii Uniri, asupra istoriei României în general, asupra unor noțiuni precum cele de patrie, patriotism, român, istorie națională.

 

Articolul precedentControale in targuri privind prevenirea pestei porcine
Articolul următorPolițist agresat la Călimănești !