Laurențiu Popa, supranumit și Rembrandt al României, este prezent în aceste zile în Drăgășani, la invitația pictorului Viorel Trandafir.

Prezența artiștilor este posibilă în urma organizării în orașul vàlcean a colocviului artistic al Uniunii Artiștilor Liberi din România.

Timp de 3 zile, artiști din toate colțurile țării pictează și își expun lucrările în cadrul taberei organizate în zona viilor din Drăgășani.

Evenimentul este organizat în perspectiva sprijinului artiștilor români din mediul neacademic.

Asociat unei școli de pictură din alte timpuri, workshop ul va înlesni evoluția și participarea artiștilor la evenimente comune.

Supranumit Rembrandt al României, grație stăpânirii unei tehnici greu de realizat, Laurenţiu Popa a decis să îi sprijine prin prezenta sa în România și pe tinerii români, după ce timp de mai mulți ani a studiat și predat pictura în Italia.

Procedeul pe care îl folosește, tehnica de clar obscur, este definitoriu pentru picturile realizate în secolul XVII de Rembrandt Harmenszoon van Rijn.

Artistul a realizat până în prezent peste 500 de tablouri, expuse în străinătate și în țara natală.

Întâlnirile vor continua și în alte zone din țară, cu tabere de pictură pentru promovarea tehnicii marilor maeștri și colocvii.

Artiștii care au deschis seria evenimentelor în orașul vâlcean au fost invitati să susțină vernisaje si tabere de pictura in Elvetia si Austria (Viena).

Articolul precedentAcțiune pentru protejarea pădurilor la Vâlcea !
Articolul următorSute de ani de tradiții în Cetatea Băniei