Actualitate· 5 min citire

10 maici, uitate de lume în unicul monument istoric străvechi al Vâlcii, sărbătoresc Sânzienele

E68CBFDB-DEFE-49B0-9CB6-AA7C5D284522

E68CBFDB-DEFE-49B0-9CB6-AA7C5D284522

Scris de Mihai Mihaela Publicat: 22 iun. 2019, 13:25

Pelerinii care doresc să ajungă în aceste zile la sărbătoarea Sânzienelor de la mănăstirea Bradu, puși în dificultate de drumul vechi, neasfaltat, drumul care urcă din satul Tisa spre Mănăstire. Drumul este aproape impracticabil după ploi.

În tradiția populară, 24 iunie este cunoscut cu numele de Ziua de Sânziene sau Drăgaica, marcând «înjumătățirea anului», când «nu mai cântă cucul și soarele strălucește mai frumos». Florile aurii, numite «sânziene», puse astăzi la uși, ferestre sau pe sub streșini, cu credința că au putere să alunge duhurile rele, sunt consacrate Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, cel ce avea sa fie Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului.

Tradiția este păstrată și la Mănăstirea de călugărițe din satul Gurguiata, Băile Olănești, construită în urmă cu 235 de ani, ce a purtat și numele "Schitul de sub Râpa Bradului”.

Obștea mănăstirii Bradu, unicul lăcaș străvechi, păstrat în ținutul Vâlcii cu statutul de monument istoric, care poartă hramul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, se află într-un peisaj unic.

55E78C4F-1437-4A92-BA7E-EE95D9EE48D9

Departe de lumea dezlănțuită, se roagă în liniște cele 10 maici, alături de Prea Cuvioasa Stareță Arsenia Maxim și Maica Sebastiani.

4CDB570B-84B8-4CF5-B26E-029105BF4E03

Prea Cuvioasa stareță Arsenia Maxim are 85 de ani și de o viață este în mănăstire. Și-a câștigat dragostea și respectul celor din jur prin vorbele sale.

“În 1951 am venit la Iezer, iar în ’60, la decret, am fost trimisă acasa din iulie până în septembrie. Eu sunt din Tecuci, dar lunile acelea am simțit de fapt că acolo nu mai este casa mea. Apoi am revenit tot la Iezer unde am stat 15 ani. Am fost și am lucrat și la Casa de odihnă Turnu prin ’96 până când două măicuțe mi-au spus că la Bradu nu mai este nimenea. Se aciuase doar un călugăr. Atunci m-am dus cu la Prea Sfințitul Gherasim și i-am povestit că aș vrea să vin aici. *Înalt Prea Sfințite Părinte Episcop Gherasim, eu vreau să merg la Schitul Bradu!* Iar Prea Sfințitul Gherasim mi-a spus: *Păi de ce, măicuță, că nu e nimeni acolo!* Apăi, toma d-aia! Să faci blagoslovenie și să ții orânduiala la Bradu. Să faci lucrurile așa cum trebuie!*"

Acest dialog avea loc în 1996, când maica Arsenia Maxim a urcat împreună cu alte trei călugărițe să viețuiască printre ruine.

B8C6CD2C-FD9F-46BA-B03A-8B1F7813EE54

"Am ascultat cuvintele Prea Sfințitului Gherasim și le-am urmat… Aceasta este orânduiala. Călugărul să ostenească” se destăinuie maica stareță.

Au trecut 235 de ani de la ctitorire, cu toate că aici a existat un lăcaș monahal mult mai vechi. Inestimabila valoare a așezământului monastic de la Gurguiata este dată atât de vechimea sa cât și de bogăția elementelor arhitecturale și picturale.

34D01D4C-E2A6-4E83-B42A-93EB0281585B

Biserica mănăstirii a fost ridicată în 1783-1784 de părintele Sava ieromonah, duhovnic și stareț pentru că schitul a fost de la începuturi de călugări.

La temelia lăcașului de astăzi a existat construcția unui schit mai vechi care se numea “Schitul de sub Râpa Bradului”, atestat la anul 1766.

În secolul al XIX-lea schitul se afla în părăsire și ruinare. Până în anul 1850 aici au mai viețuit câțiva călugări.

Dupa trecerea la Domnul a monahilor vârstnici, cei tineri, neavând un adăpost s-au întors la Schitul Iezer.

Până în secolul al XIX-lea, Schitul Bradu ajunsese deja într-o stare avansată de degradare.

În anii 1861, chiliile schitului nu mai aveau învelitoare, iar clopotnița își pierduse deja toată tencuiala. În iarna anului 1863, acoperișul acesteia a cedat. În 1904 la Schitul Bradu nu mai viețuia niciun monah.

Aflat în vizită la schit, la 14 septembrie 1909, arheologul și istoricul Virgil Drăghiceanu se referea, în însemnările sale, la starea gravă de conservare: “Nu pot trece cu vederea halul de mizerie în care se află singura chilioară în care stă egumenul"

În 1960 schitul era părăsit complet.

Abia în anul 1994, în chiliile părăsite s-a stabilit un călugăr care se muta din loc în loc, trăind cu teama că zidurile se vor prăbuși peste el. În anul 1999 au fost aduse aici călugărițe, în mare parte de la Schitul Iezer, și lăcașul Domnului a reînviat.

Consolidarea și restaurarea Sfintei Mănăstiri Bradu
Ansamblul Schitului Bradu a stat multă vreme în părăsire.

În anii 2011 Direcția Județeană pentru Cultură Vâlcea a emis avizul pentru lucrările de urgență la biserică și clopotniță iar în anul 2013 a fost avizată favorabil documentația pentru lucrările de restaurare de urgență a picturii.

Lăcașul a fost inclus în Planul Național de Restaurare.

În anii 2017 au început lucrările de consolidare-restaurare a Bisericii “Sf. Ioan Botezătorul” și a Turnului-clopotniță, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, după un proiect realizat de arhitect Aurel Ioan Botez, președintele Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice.

O nouă etapă de restaurare, aflată în desfășurare, este salvarea picturii murale (suma estimativă este de 490.000 RON).

O problemă pe care o întâmpină acum locuitorii, pelerinii și firmele care lucrează la consolidarea și restaurarea monumentului istoric o reprezintă drumul care urcă din satul Tisa spre Mănăstirea Bradu.

3BF7FD74-94A0-47BF-B4A1-5ABA6283DE3A

Acesta devine aproape impracticabil în urma ploilor sau zăpezii.

În ciuda acestui impediment, cei care își doresc să fie mai aproape de creația divină și de maicile care sărbătoresc hramul mănăstirii, și- au anunțat prezența în număr mare în ziua de Sânziene.

( referințe istorice oferite de Prof. dr. Florin EPURE
Director executiv la Direcția Județeană pentru Cultură Vâlcea)

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate