Actualitate· 4 min citire

Drumul spre Schitul celor 10 maicute va fi modernizat. DJ 656 este singura cale de acces spre 4 localități!

schit 2

schit 2

Scris de Mihai Mihaela Publicat: 30 iul. 2019, 15:57

Drumul de acces spre Schitul Bradu, unicul lăcaș străvechi păstrat în ținutul Vâlcii cu statutul de monument istoric, ce poartă hramul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, va fi modernizat. Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, alături de primarul Sorin Vasilache, a fost prezent la Olănești, pe DJ 656, pentru a vedea stadiul lucrărilor de pregătire a drumului în vederea asfaltării.

Drumul Județean 656 asigură legătura între Olănești-Comanca-Tisa dar este si singura cale de acces spre localitățile componente ale orașului stațiune Tisa, Gurguiata, Pietriș și Comanca. In prezent se lucrează intens in zona.

Refacerea acestui drum ar ușura calea de acces a turiștilor către Schitul Bradu, aflat în localitatea Gurguiata, parte componentă a orașului Băile Olănești.

Pelerinii care doresc să ajungă la mănăstirea Bradu au fost puși în dificultate de drumul vechi, neasfaltat, drumul care urcă din satul Tisa spre Mănăstire. Drumul este aproape impracticabil după ploi.

Mănăstirea de călugărițe din satul Gurguiata, Băile Olănești, construită în urmă cu 235 de ani, ce a purtat și numele „Schitul de sub Râpa Bradului” este unul dintre putinele care pastreaza tradiții romanesti.

Obștea mănăstirii Bradu, unicul lăcaș străvechi, păstrat în ținutul Vâlcii cu statutul de monument istoric, care poartă hramul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, se află într-un peisaj unic.

Departe de lumea dezlănțuită, se roagă în liniște cele 10 maici, alături de Prea Cuvioasa Stareță Arsenia Maxim și Maica Sebastiani.

Prea Cuvioasa stareță Arsenia Maxim are 85 de ani și de o viață este în mănăstire. Și-a câștigat dragostea și respectul celor din jur prin vorbele sale.

“În 1951 am venit la Iezer, iar în ’60, la decret, am fost trimisă acasa din iulie până în septembrie. Eu sunt din Tecuci, dar lunile acelea am simțit de fapt că acolo nu mai este casa mea. Apoi am revenit tot la Iezer unde am stat 15 ani. Am fost și am lucrat și la Casa de odihnă Turnu prin ’96 până când două măicuțe mi-au spus că la Bradu nu mai este nimenea. Se aciuase doar un călugăr. Atunci m-am dus cu la Prea Sfințitul Gherasim și i-am povestit că aș vrea să vin aici. *Înalt Prea Sfințite Părinte Episcop Gherasim, eu vreau să merg la Schitul Bradu!* Iar Prea Sfințitul Gherasim mi-a spus: *Păi de ce, măicuță, că nu e nimeni acolo!* Apăi, toma d-aia! Să faci blagoslovenie și să ții orânduiala la Bradu. Să faci lucrurile așa cum trebuie!*”

Acest dialog avea loc în 1996, când maica Arsenia Maxim a urcat împreună cu alte trei călugărițe să viețuiască printre ruine.

„Am ascultat cuvintele Prea Sfințitului Gherasim și le-am urmat… Aceasta este orânduiala. Călugărul să ostenească” se destăinuie maica stareță.

Au trecut 235 de ani de la ctitorire, cu toate că aici a existat un lăcaș monahal mult mai vechi. Inestimabila valoare a așezământului monastic de la Gurguiata este dată atât de vechimea sa cât și de bogăția elementelor arhitecturale și picturale.

Biserica mănăstirii a fost ridicată în 1783-1784 de părintele Sava ieromonah, duhovnic și stareț pentru că schitul a fost de la începuturi de călugări.

La temelia lăcașului de astăzi a existat construcția unui schit mai vechi care se numea “Schitul de sub Râpa Bradului”, atestat la anul 1766.

În secolul al XIX-lea schitul se afla în părăsire și ruinare. Până în anul 1850 aici au mai viețuit câțiva călugări.

Dupa trecerea la Domnul a monahilor vârstnici, cei tineri, neavând un adăpost s-au întors la Schitul Iezer.

Până în secolul al XIX-lea, Schitul Bradu ajunsese deja într-o stare avansată de degradare.

În anii 1861, chiliile schitului nu mai aveau învelitoare, iar clopotnița își pierduse deja toată tencuiala. În iarna anului 1863, acoperișul acesteia a cedat. În 1904 la Schitul Bradu nu mai viețuia niciun monah.

Aflat în vizită la schit, la 14 septembrie 1909, arheologul și istoricul Virgil Drăghiceanu se referea, în însemnările sale, la starea gravă de conservare: “Nu pot trece cu vederea halul de mizerie în care se află singura chilioară în care stă egumenul”

În 1960 schitul era părăsit complet.

Abia în anul 1994, în chiliile părăsite s-a stabilit un călugăr care se muta din loc în loc, trăind cu teama că zidurile se vor prăbuși peste el. În anul 1999 au fost aduse aici călugărițe, în mare parte de la Schitul Iezer, și lăcașul Domnului a reînviat.

În anii 2017 au început lucrările de consolidare-restaurare a Bisericii “Sf. Ioan Botezătorul” și a Turnului-clopotniță, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, după un proiect realizat de arhitect Aurel Ioan Botez, președintele Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice.

schit

O nouă etapă de restaurare, aflată în desfășurare, este salvarea picturii murale (suma estimativă este de 490.000 RON).

( referințe istorice oferite de Prof. dr. Florin EPURE
Director executiv la Direcția Județeană pentru Cultură Vâlcea)

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate