Grevă de avertisment a sindicaliștilor din Administrația Fiscală și protest în fața Ministerului Finanțelor

Grevă de avertisment a sindicaliștilor din Administrația Fiscală și protest în fața Ministerului Finanțelor
Miting de protest în fața Ministerului de Finanțe
Este grevă de avertisment a sindicaliștilor din Administrația Fiscală și protest în fața Ministerului Finanțelor. Asta după ce, acum 10 zile, sindicaliștii au cerut ministrului Marcel Boloș o ordonanța de urgență pentru egalizarea salariilor de bază la nivelul maxim aflat în piață.
Sindicaliştii din Administraţia Fiscală organizează, astăzi, o grevă de avertisment în toată ţară, iar timp de o oră, de la 9:00 la 10:00, va avea loc un miting de protest în faţa Ministerului Finanţelor.
"Motivele sunt mai multe, sunt mai vechi, le-am tot anunţat în ultimele luni. Am tot încercat să negociem cu Guvernul, nu am reuşit. Noi vrem să păstrăm locurile de muncă, să păstrăm veniturile şi un statut propriu", a declarat, luni, pentru AGERPRES, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală "Solidaritatea", Dorin Modure.
El a afirmat că acestea nu sunt cereri nerealizabile şi că au oferite soluţii pentru solicitări, iar "următorul pas posibil este greva propriu-zisă".
"După aceasta, trebuie să treacă minimum două zile şi putem să declanşăm greva propriu-zisă. Probabil către asta ne vom îndrepta, dar este de durată, trebuie să rezolvi nişte proceduri, trebuie să vedem dacă Guvernul este dispus să discute cu noi şi să mai rezolve din solicitări sau nu. Deci nu ştim ce va fi în viitor, dar următorul pas posibil este greva propriu-zisă", a declarat Dorin Modure.
Peste 15.000 de angajaţi din structurile Ministerului de Finanţe din toată ţara au declanşat proteste spontane în data de 11 august, nemulţumiţi de măsurile propuse de Executiv pentru reducerea cheltuielilor bugetare, în condiţiile în care acestea ar putea afecta peste 22.000 de persoane din sistem.
Foto / Facebook
Citește și:
- 20:20 - Vreme capricioasă de sărbători! Noaptea de Înviere aduce frig accentuat și instabilitate
- 20:16 - Subiectul Realitatea PLUS ia amploare majoră în presa internațională. După jurnaliștii americani, cei italieni preiau cazul deciziei CNA și trag semnalul de alarmă
- 12:26 - Astăzi este Sâmbăta Mare. Care sunt tradițiile religioase și datinile legate de ajunul Paștelui?
- 11:30 - Sfânta Lumină de la Ierusalim ajunge sâmbătă seara și în România
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News










