Maneskin, câştigătoarea Eurovision

Maneskin, câştigătoarea Eurovision
Desfăşurat în Olanda
Formaţia italiană Maneskin a fost declarată câştigătoarea celei de-a 65-a ediţii a concursului de muzică Eurovision, desfăşurat în Olanda.
Grupul alcătuit din patru membri, trei băieţi şi o fată, a avut o prestaţie puternică, impresionând cu o piesă rock foarte antrenantă, în stil „garage rock”, intitulată „Zitti e buoni”, care s-a aflat în fruntea pronosticurilor specialiştilor. Graţie unui important impuls al voturilor din partea publicului, reprezentanţii Italiei au acumulat un total de 524 de puncte.
„Vrem doar să spunem, pentru întreaga Europă, pentru întreaga lume, rock roll-ul nu moare niciodată”, a declarat Damiano David, solistul trupei Maneskin, după victorie, citat de DPA.
Maneskin au câştigat cu aceeaşi melodie şi marele premiu la ediţia 71 a festivalului cântecului de la San Remo din 2021.
La Eurovision rockerii italieni i-au devansat pe reprezentanţii Franţei, Barbara Pravi, şi Elveţiei, Gjon\"s Tears, care se aflau înaintea lor în clasamentul după numărarea tuturor voturilor juriului şi care au ocupat locurile al doilea, respectiv al treilea, cu 499, respectiv 432 de puncte.
Restul topului 10 a fost completat de Islanda (378), Ucraina (364), Finlanda (301), Malta (255), Lituania (220), Rusia (204) şi Grecia (170).
Reprezentantul Marii Britanii, James Newman, a fost singurul concurent care nu a obţinut niciun punct nici din partea juriilor naţionale, nici din partea publicului.
Triumful Italiei, al treilea din istoria acestei ţări şi primul din 1990, când Toto Cutugno l-a obţinut cu piesa „Insieme: 1992”, a avut loc în cadrul unei gale în stil mare pe arena Ahoy Rotterdam din oraşul olandez cu acelaşi nume, cu 3.500 de spectatori, la doi ani după ultima ediţie, din cauza izbucnirii pandemiei coronavirusului.
Citește și:
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











