O ursoaică găsită pe şinele de cale ferată de la Gura Lotrului

O ursoaică găsită pe şinele de cale ferată de la Gura Lotrului
Un mecanic de locomotivă a sesizat accidentul feroviar
O ursoaică a fost găsită pe şinele de cale ferată de la Gura Lotrului, Brezoi. Și într-o localitate de lângă Râmnicu Vâlcea localnicii au găsit o altă ursoaică şi puiul acesteia.
Un mecanic de locomotivă a sesizat accidentul feroviar în care a fost implicat animalul sălbatic, într-o zonă ce aparţine de Fondul de vânătoare 13, în Drăgăneşti - Vărateca, la Gura Lotrului.
Reprezentanţii Ocolului Silvic Călimăneşti, cei ai Poliţiei Transporturi Feroviare, Direcţiei Sanitar Veterinare, Protecţia Mediului şi Gărzii de Mediu au fost prezenți la fața locului, anunță Ocolul Silvic Călimăneşti.
În urmă cu doi ani în zonă a mai existat un incident de acest fel când o ursoaică a fost lovită de tren, în apropierea Mănăstirii Turnu.
În ultimii ani animalele au părăsit habitatul natural şi au coboarât la marginea pădurilor, în căutare de hrană sau au ajuns în zona satelor din Ţara Loviştei, unde recent au fost lansate mai multe avertismente RoAlert.
Reprezentanţii unei asociaţii locale de vânătoare organizează periodic acţiuni pentru îndepărtarea animalelor sălbatice dIn zona locuințelor.
Sursa: Realitatea de Valcea
Citește și:
- 11:04 - Paștele supraviețuirii: Masa de sărbătoare, un lux de neatins pentru mulți pensionari VIDEO
- 11:00 - Cum poți știi dacă ouăle sunt bune. Testul prin care îți dai seama dacă poți să le consumi
- 10:51 - Ministrul Justiţiei, despre numirile procurorilor-șefi: Nu am cunoştinţă despre niciun fel de blat, de nicio înţelegere politică
- 10:37 - Românii petrec Paștele la Televiziunea Poporului!
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











