Actualitate· 2 min citire

Profesorii vor primi un spor de 2.000 lei lunar, ca stimulent de risc în pandemie

Profesorii vor primi un spor de 2.000 lei lunar, ca stimulent de risc în pandemie

Profesorii vor primi un spor de 2.000 lei lunar, ca stimulent de risc în pandemie

Realitatea de Valcea
Scris de Realitatea de Valcea Publicat: 14 oct. 2020, 09:56

Camera Deputaților a adoptat, marți, proiectul de lege care prevede acordarea unui stimulent de risc de până la 2.000 de lei

Camera Deputaților a adoptat, marți, proiectul de lege care prevede acordarea unui stimulent de risc de până la 2.000 de lei și personalului din învățământ, în actualul context epidemiologic. 

Proiectul de lege a primit 158 voturi ”pentru”, unul ”împotrivă” și 77 abțineri.

Potrivit legii, stimulentul de risc se va acorda atât ptofesorilor, cât și personalului didactic auxiliar și personalului nedidactic din învățământul preuniversitar și universitar de stat, din învățământul particular acreditat și din unitățile de învățământ preuniversitar înființate în structura instituțiilor de învățământ superior.

Stimulentul se va acorda în perioada stării de alertă și de urgență pentru implicarea și expunerea în fața riscului răspândirii noului coronavirus. Personalul didactic va primi 2.000 de lei/lună, iar personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic, 1.500 de lei.

”Stimulentul de risc se acordă pe durata desfășurării cursurilor aferente anului școlar /universitar pe perioada stării de alertă/stării de urgență, proporțional cu timpul în care persoanele din categoriile prevăzute își desfășoară fizic activitatea în cadrul unităților de învățământ în prezența antepreșcolarilor/ preșcolarilor/ elevilor/ studenților”, se arată în textul legii.

Lista persoanelor care beneficiază de stimulentul de risc se stabilește lunar de conducătorul unității de învățământ, care o comunică Inspectoratului școlar.

Stimulentul de risc prevăzut de acest proiect de lege nu este cuprins în baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale, contribuției de asigurări sociale de sănătate, respectiv al contribuției asiguratorii pentru muncă, precizează Agerpres. 


Sursa: Realitatea Financiara

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate