S-au pus bazele înfrăţirii municipiului Râmnicu Vâlcea cu oraşul Dura din Palestina

dura1
Marţi dimineaţă, la sediul Primăriei municipiului a avut loc o întâlnire între delegaţia oraşului Dura, condusă de primarul Ahmed A.H. Swaitti şi de ambasadorul Statului Palestina la Bucureşti, ES Fuad Karim Saliba Kokaly, prezentă la Râmnicu Vâlcea cu ocazia Zilei Imnului Naţional, şi primarul Mircia Gutău, viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu, alături de directori din adiministraţia publică locală.
În debutul întâlnirii, ambasadorul palestinian a făcut o scurtă prezentare a situaţiei actuale a Statului Palestina, fiind urmat de primarul oraşului Dura care a declarat că a fost impresionat de curăţenia şi frumuseţea municipiului Râmnicu Vâlcea, exprimându-şi, totodată, interesul pentru cooperarea în domeniile culturii, tineretului şi sporturilor, dar şi al gestionării şi reciclării deşeurilor sau al însuşirii unor bune practici administrative şi a structurii organizatorice de la nivelul Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea.Răspunzând dorinţei oaspeţilor străini, edilul-şef, dar şi directorii din primărie ai departamentelor de Dezvoltare Locală, de Asistenţă Socială şi de la Pieţe Prest, au detaliat aspectele care au suscitat interesul delegaţiei palestiniene, evidenţiind posibile puncte comune din activitatea celor două administraţii locale.La finalul întâlnirii, care a durat aproape două ore, delegaţii din Dura s-au declarat încântaţi de ideea unei înfrăţiri cu municipiul Râmnicu Vâlcea, primarul Gutău anunţând cu această ocazie că va iniţia demersurile legale pentru concretizarea cât mai rapidă a acestei intenţii.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News














