Târgul Meşterilor Populari Vâlceni şi Târgul de Carte

Afis Targul mesterilor valceni 2019
Devenit un element tradiţional al manifestărilor dedicate primei atestări documentare a Râmnicului, Târgul Meşterilor Populari Vâlceni va aduce în faţa iubitorilor de frumos, şi la această ediţie a Zilelor Municipiului, arta populară a meşteşugarilor din judeţ.
Aproape 30 de ţesători, sculptori în lemn, ceramişti şi creatori de articole tradiţionale şi
hand-made
vor fi prezenţi, în coordonarea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, în Scuarul Mircea cel Bătrân de sâmbătă, 18 mai, şi până luni, 20 mai, dovedind, încă o dată, că Vâlcea este un izvor necontenit de tradiţii autentice.În paralel cu această manifestare, un Târg de Carte îi aşteaptă pe râmniceni într-un cadru inedit.Amplasate în Scuarul Mircea cel Bătrân, în imediata vecinătate a Bibliotecii Stradale, standurile a trei librării din Râmnic îi vor încânta pe iubitorii de cărţi cu cele mai noi apariţii editoriale, cei interesaţi având la dispoziţie şi un spaţiu de lectură unde să răsfoiască, pe îndelete, paginile volumelor îndrăgite.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:48 - Ana Maria Păcuraru, premiată la Beijing de Reprezentantul Special al MAE China pentru activitatea sa jurnalistică
- 13:29 - Încep înscrierile la creșă si grădiniță pentru anul școlar 2026-2027
- 13:15 - Premieră! România a trimis 4.000 de oi în Algeria cu avionul
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News














