"Teatru de repertoriu"...la Teatrul Ariel !

"Teatru de repertoriu"...la Teatrul Ariel !
Piesa se joac[ vineri, la Casa Sindicatelor !
La invitația Teatrului Municipal Ariel, actorii Anghel Damian și Cristi Martin prezintă publicului vâlcean comedia „Teatru de repertoriu” !
Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea prezintă vineri, 22 noiembrie 2019, spectacolul-invitat intitulat „Teatru de repertoriu”.Comedia se va juca la Casa de Cultură a Sindicatelor, începând cu ora 18:00.Autorul acestei piese de teatru este Eldad Cohen, regia artistică Iftach Jeffrey Ophir și Erez Drigues, iar traducerea este realizată de Maria Alexe.Pvestea spectacolului este extrem de captivantă: un tânăr și timid dramaturg este invitat de nevroticul manager al unui teatru de repertoriu, personaj obsedat de Hamlet, să discute despre piesa de debut a tânărului.Numai că întâlnirea se transformă într-o aventură nebunească, în care confuzia comică și momentele aparent absurde se suprapun și cresc intensitatea trăirilor personajelor.Dramaturgul și directorul teatrului de repertoriu poartă conversații ce par, la început, lipsite de logică, despre tatăl tânărului, mort pe scenă, și mama sa, tot angajată a teatrului, dar nu numai atât, dialog ce-și va dezvălui sensul și esența pe parcurs.O experiență care scoate la lumină multe lucruri despre părinții tânărului dramaturg, despre el însuși și creația sa, și care se află la granița fină dintre conștient și subconștient, teatru și viața reală. Și care atinge părți din sufletul fiecăruia, spectatori sau actori.O premieră absolută în România, spectacolul este o comedie alertă despre lumea nebună dintr-un aparent plictisitor teatru de repertoriu.Este o montare absolut specială, cu un schimb de replici rapid, ce ironizează moștenirea bogată, dar adesea pompoasă, a atmosferei din unele dintre teatrele consacrate, inclusiv obsesiile pentru clasic, actorii veterani de renume și managementul puternic și adesea grevat de latura financiară.
Citește și:
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News











