Traficul între Vâlcea și Argeș, pe DN 7 / E 81, a fost blocat astăzi pe sensul de mers Pitești - Râmnicu Vâlcea.
Un șofer de tir nu s-a încadrat corect într-o curbă, potrivit reprezentanților Poliției Vâlcea.
Incidentul s-a petrecut la km. 163 + 550 m, pe sensul de mers Pitești - Râmnicu Vâlcea.
Este vorba despre un „camion agabaritic blocat între separatoare”.
Șoferul, de naționalitate turcă, nu s-a încadrat corect în curbă și a rămas cu transportul agabaritic înțepenit între parapeții aflați de o parte și de alta a drumului.
Au intervenit două echipaje de Poliție Rutieră, traficul fiind dirijat în timpul intervenției.
Ulterior, după ce un trailer pentru TIR-uri a fost trimis să ajute la mutarea cisternei, traficul s-a blocat total.
Traficul blocat aproximativ o oră, între Argeș și Vâlcea, pe DN 7 / E 81 a îngreunat circulația pe Dealul Negru.