Actualitate· 1 min citire

Viiturile au făcut prăpăd în Vâlcea. Un drum comunal a fost luat de ape

Viiturile au făcut prăpăd în Vâlcea. Un drum comunal a fost luat de ape

Viiturile au făcut prăpăd în Vâlcea. Un drum comunal a fost luat de ape

Realitatea de Valcea
Scris de Realitatea de Valcea Publicat: 16 iun. 2023, 22:54

Locuitorii comunei vâlcene Stoenești au rămas izolați

Locuitorii comunei vâlcene Stoenești au rămas izolați, după ce viiturile puternice au distrus aproape 100 de metri din drumul comunal principal. 

Primarul localităţii, Gheorghe Dumbravă, a precizat că în satul respectiv sunt şapte familii, care nu mai pot ajunge decât pe jos la locuinţele lor, în zonă nefiind altă cale de acces.

Inspectorul-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, Dan Pascaru, a declarat că se caută, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Gospodărire a Apelor Vâlcea, o soluţie pentru punerea în siguranţă a acestui drum comunal, apa rupându-l pe anumite porţiuni până aproape de gardul proprietăţilor din apropiere, astfel că două dintre familii sunt nevoite să treacă prin curţile vecinilor pentru a ajunge acasă.

Şeful ISU Vâlcea a precizat însă că nu se pune problema să fie evacuate persoane sau bunuri din zonă, gospodăriile fiind situate la o distanţă destul de mare de pârâu.

Sursa: Realitatea de Valcea

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate