SIMONA HALEP, APARIȚIE REMARCABILĂ LA FINALA FEMININĂ DE LA WIMBLEDON, ÎN APROPIEREA LUI KATE MIDDLETON

SIMONA HALEP, APARIȚIE REMARCABILĂ LA FINALA FEMININĂ DE LA WIMBLEDON, ÎN APROPIEREA LUI KATE MIDDLETON
Simona Halep, apariție remarcabilă la finala feminină de la Wimbledon, în apropierea lui Kate Middleton
Simona Halep a avut o apariție remarcabilă la finala feminină de la Wimbledon, chiar în apropierea Prințesei de Wales, Kate Middleton. Emoționată, dar zâmbitoare, fosta lideră mondială a impresionat cu o prezență distinsă și o ținută impecabilă, potrivită pentru loja regală.
Îmbrăcată într-o rochie verde mentă, Simona Halep a demonstrat că eleganța ei se extinde mult dincolo de terenul de tenis. Prezența ei discretă, dar rafinată, a fost remarcată imediat de fani și comentatori, care și-au amintit cu nostalgie de triumful ei de acum 6 ani, în fața Serenei Williams, tot pe gazonul londonez.
Pe Instagram, Simona a postat un mesaj emoționant care a atins sufletele fanilor:
„Azi, în Royal Box, am trăit un moment care mi-a atins sufletul.
Nu a fost despre un trofeu sau o performanță, a fost despre tot drumul meu până aici, despre fiecare luptă dusă în tăcere.
Și am înțeles că… atunci când mergi cu inima înainte, ajungi mai departe decât ai visat.”
Comentariile nu au întârziat să apară, iar fanii au copleșit-o cu mesaje de susținere și afecțiune.
Simona Halep e total schimbată, după ce s-a retras din tenis. Sportiva a început să fie mult mai preocupată de felul în care arată. Apare tot mai des la evenimente, și-a schimbat stilul vestimentar, e mereu aranjată și preocupată de look-ul pe care îl are.
Analizând bine cele mai recente fotografii de pe Instagram, ne-a sărit în ochi un detaliu. Se pare că Simona Halep a decis să apeleze la ajutorul unui medic estetician și și-a mărit buzele. Așa cum se vede în imaginile postate recent, sportiva noastră are un zâmbet diferit, iar intervenția la buze se poate vedea.
Simona Halep, fost lider mondial WTA și una dintre cele mai importante sportive din istoria tenisului românesc, a anunțat oficial că meciul său de retragere va avea loc anul viitor, la Cluj. Evenimentul este programat pentru data de 13 iunie 2026.
Sursa: Tabu.RO
Citește și:
- 12:54 - Doliu în Oltenia! Fost antrenor al Craiovei s-a stins la doar 58 de ani
- 11:49 - Dinamo, sezon încheiat cu dezamăgire! Ce a spus Andrei Nicolescu după înfrângerea cu FCSB
- 10:49 - George Simion și omul lui Trump, împreună la Cluj. Anunțul momentului
- 09:49 - Gigi Becali, atac cu talpa la adresa lui Mihai Rotaru: „Începem becalizarea României!” / „Și Mititelu are mai multe calificări în Europa decât tine”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Valcea și pe Google News














