Victoraș Iacob, cunoscut pentru succesul său ca atacant al echipei FCSB, a deschis o firma de impresariat sportiv.

Alături de surorile sale, Maria Iacob (singura reprezentantă a handbalului feminin autohton care în 2011 câştiga un trofeu european, Cupa Challenge cu formaţia franceză Mios Biganos), Monica Iacob (care a jucat handbal la Oltchim şi la echipa franceză Toulouse), Luiza Iacob, fostă handbalistă, de asemenea și fratele Iulian Iacob (arbitru, fost jucător de handbal).

„Cred că, prin rezultatele bune realizate în sport, am reuşit să îmbunătăţim imaginea românilor”, declara Maria Iacob, care se alătură firmei de impresariat a fratelui său.

Imagine

Deși locuiește de mai mult timp în străinătate a rămas în continuare acorată în realitățile sportului românesc.

Imagine

Alături de Maria, Monica și Luiza, care îi vor fi parteneri, Victoraș Iacob a decis să fie impresarul unora dintre cei mai importanti jucatori din Romania și străinătate.

Imagine

În acest timp a urmat cursurile de Football Business, management sportiv, ale institutului Johan Cruyff, Barcelona, iar în prezent urmează cursurile școlii de antrenori din București.

„Institultul se află printre primele trei academii din lume, în materie de fotbal și am mers acolo pentru ca vreau sa duc la un alt nivel ceea ce stiam pana acum despre fotbal”, a declarat sportivul.

Johan Cruyff a inaugurat prima scoala de management sportiv în anii 1999, la Amsterdam. Au urmat apoi si alte orase – Barcelona, Mexico City, Stockholm, Johor (Malaesia) si Lima.

Institutele atrag anual 1000 de studenti in diferite ramuri ale fotbalului: managementul sportului, al fotbalului, fundamente de sport si business, managementul unui club de fotbal, comunicare in sport si marketing.

Victoraș și Luiza Iacob anunța posibile colaborări cu Mirel Rădoi și Ana Maria Prodan.

Impresariatul se alătură altui proiect în care sportivul este implicat, Academia în care tinerii vâlceni pot fi inițiați în tainele fotbalului, „Școala de Fotbal Victoraș Iacob”.

„Academia din orașul natal va beneficia de antrenori profesioniști și va oferi condiții de antrenament pentru participarea la competiții de profil”, a declarat anterior Victoraș Iacob, anunțând și o colaborare cu Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”.

Imagine

Victoraș Iacob este cunoscut pentru succesul său ca atacant al echipei FCSB, (fiind golgheterul ei în cupele europene în sezonul 2005-2006, cu opt goluri).

A obținut un titlu de campion, o supercupă, o calificare în semifinalele Cupei UEFA și o calificare în Liga Campionilor.

A jucat în cinci meciuri pentru naționala de tineret a României și a jucat și pentru Rocar București, Universitatea Craiova, FC Național, Oțelul Galați, Rapid București, CS Otopeni, Concordia Chiajna și FC Universitatea Cluj.

A evoluat și în Germania, la FC Kaiserslautern și în Grecia, la Iraklis Salonic, unde a terminat al treilea în clasamentul golgheterilor din Superliga Greciei, sezonul 2010-2011, cu 11 goluri, la Aris Salonic și la Niki Volos.

Articolul precedentAtunci când românii știu să se reinventeze și aleg evoluția
Articolul următorTrafic restricționat pe A2